Marian Lupu a scris scrisori fiecărei familii, iar acum pleacă în turneu

Președintele Partidului Democrat, Marian Lupu, va efectua cu începere de luni, 8 septembrie, un turneu naţional, în cadrul căruia „va discuta direct cu populaţia despre inițiativa PDM de a organiza alegerea deschisă a candidaților săi pentru Parlament”.

Potrivit unui anunţ al formaţiunii, în cadrul turneului, liderul democrat va fi însoțit de miniștri, deputați și vicepreședinți ai formațiunii.“Vom veni în raioanele, oraşe şi sate pentru a vorbi despre Alegerea deschisă a candidaţilor PDM, dar vom vorbi şi despre sarcinile pe care doriţi să le puneţi în faţa celor aleşi”, se arată în aceeaşi sursă.

Turneul naţional al liderului democrat Marian Lupu are loc după ce săptămâna trecută acesta a scris şi expediat fiecărei gospodării din R.Moldova o scrisoare deschisă, în care vorbeşte de asemenea despre inițiativa PDM.

„Ne bazăm pe propunerile Dumneavoastră. Oamenii vor alege candidaţii PDM pentru viitorul Parlament, dar nu politicienii”, se arată în mesajul liderului democrat.

Moldova.ORG reaminteşte că la 3 septembrie, Marian Lupu a anunţat că va organiza, pe 28 septembrie, alegeri deschise a candidaţilor democraţi care vor fi incluşi în lista electorală din 30 noiembrie 2014.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.