Marea Britanie susține perspectiva europeană a Republicii Moldova

Declarația aparține ministrului Afacerilor Externe al Marii Britanii, William Hague, și a fost făcută în cadrul întrevederii la Chișinău cu premierul Iurie Leancă. Oficialii au discutat despre relațiile bilaterale, inclusiv comercial-economice, agenda europeană a Republicii Moldova și reformele aplicate în țara noastră.

Premierul a vorbit despre necesitatea măririi exportului produselor moldovenești pe piața europeană. La rândul său, William Hague a menționat că oamenii de afaceri din Marea Britanie sunt interesați să investească în economia Republicii Moldova și că aceasta susține perspectiva europeană, integritatea și suveranitatea Republicii Moldova.

„Suntem dispuși să susținem Moldova în semnarea și aplicarea prevederilor Acordului de Asociere, inclusiv cu privire la crearea Zonei de comerț liber, aprofundat și comprehensiv. Moldova este o țară europeană, care trebuie să se folosească de toate oportunitățile pe care le oferă aceste prevederi”, a declarat oficialul britanic.

De asemenea, el a reiterat că Londra mizează pe soluționarea pașnică, în formatul 5+2, a problemei transnistrene și identificarea unei soluții acceptată de către părţi, cu respectarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.