Majoritatea statelor prospere ale UE vor limita accesul românilor pe piaţa muncii

Moldova.ORG — Majoritatea statelor prospere ale UE au anuntat ca vor limita accesul romanilor pe piaţa muncii, in timp ce statele central si est-europene ne-au deschis larg usile, se notează publicaţia românească “Cotidianul”.

Potrivit ziarului, romanii nu vor mai avea nevoie de permis de munca pentru a lucra in Estonia, Letonia, Lituania, Cehia, Slovacia, Slovenia, Polonia, Cipru, Suedia si Finlanda. Restul statelor membre UE au decis sa aplice masuri tranzitorii, care vor restrictiona accesul lucratorilor din Romania si Bulgaria pentru perioade care vor dura de la un an la sapte ani.

“Austria, Germania si Marea Britanie au anuntat ca vor aplica sistemul potrivit căruia pot interzice accesul romanilor pe piata muncii a statului respectiv pentru o perioada initiala de doi ani, care ulterior poate fi prelungita cu inca trei, iar apoi cu inca doi, putând totaliza astfel maximum sapte ani”, notează ziarul “Cotidianul”.

Românii vom avea restricţii în următorii doi ani in state UE ca Grecia, Olanda, Belgia, Danemarca si Spania, iar Irlanda a anunţat că vor impune limitări României cel puţin in primul an de la aderare, urmând ca decizia sa fie revizuita ulterior sunt.

Grecia interzice accesul in primii doi ani de la aderare numai in sectorul public, iar in Danemarca, încheierea de contracte de munca pentru lucratorii romani se face conform prevederilor si condiţiilor aferente contractelor colective de munca din Danemarca, menţionează “Cotidianul”.

Spania a anuntat intentia de a impune un regim tranzitoriu de 1+1 an, perioada in care muncitorii romani pot lucra „in anumite conditii“ pe piata spaniola.

Daniela Andreescu, secretar de stat in cadrul Departamentului pentru Munca in Strainatate, citată de “Cotidianul” a precizat ca Romania va trebui sa-si anunte pozitia fata de statele UE pina la sfirsitul lunii martie 2007. Pina atunci, Romania va aplica acelasi regim strainilor, in speta, cetatenii statelor UE care au anuntat restrictii vor avea nevoie de permise de munca, in timp ce restul vor putea lucra liber in Romania. In baza aceleiasi reciprocitati, cetatenii statelor membre UE vor putea intra in Romania doar pe baza actului de identitate si vor avea garantat dreptul de sedere pe o perioada de trei luni. Pentru o sedere mai lunga, ei vor trebui sa se inregistreze la Autoritatea pentru Straini, facind dovada ca se afla la studii sau au alte activitati de pregatire profesionala ori ca desfasoara ativitati lucrative legale pe teritoriul Romaniei. De asemenea, cetatenii europeni care au o rezidenta legala in Romania de cel putin cinci ani pot obtine dreptul de rezidenta permanenta si vor putea candida la alegerile locale intocmai cetatenilor romani.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.