Majorarea impozitelor va duce la scumpirea cu 20-40 la suta a publicitatii stradale

Preşedintele Asociaţiei agenţiilor de publicitate din Moldova (AAPM), Serghei Hasanov, atenţionează că majorarea impozitului local pentru plasarea publicităţii pe panourile stradale, ca urmare a modificărilor operate în Codul Fiscal va duce la scumpirea cu 20-40 % a publicităţii stradale.

Sursa citată a reamintit, în cadrul unui interviu acordat publicaţiei ECO, că în urma modificărilor efectuate în CF, începând cu 1 ianuarie 2008, agenţiile de publicitate sunt nevoite să plătească aproape de 10 ori mai mult pentru publicitatea exterioară.

„Ne-am exprimat dezacordul în privinţa acestor schimbări, expediind scrisori către Consiliul municipal Chişinău şi către preşedintele Parlamentului. E nedrept ca impozitul de 500 lei pentru un metru de suprafaţă publicitară să fie perceput la schimbarea imaginii, în condiţiile în care unele firme schimbă conţinutul publicităţii în fiecare lună şi că într-o astfel de situaţie ar putea supravieţui doar 30% din agenţiile de publicitate”, a mai spus Hasanov.  // Flux

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.