Maia Sandu spune că scopurile sale și cele ale Platformei DA sunt diferite

Fostul ministru al educației Maia Sandu susține că scopurile sale și cele ale Platformei DA sunt diferite. Totodată, ea a declarat în cadrul unei emisiuni la TV7 că ar avea multe rezerve și semne de întrebare vizavi de participarea la proiectul politic lansat de liderii Platformei. Mai mult, ea susține că a fost numită în calitate de membru al Consiliului mișcării protestatare fără să fi fost întrebată și că în general nu a discutat cu nimeni din cadrul Platformei, chiar dacă a revenit de ceva timp în Republica Moldova.

”Am lipsit până săptămâna trecută, respectiv nu am avut cum să particip la acest consiliu. În rest nu am discutat cu ceilalți membri ai consiliului”, a declarat Maia Sandu.

Ea a menționat că scopurile sale și cele ale Platformei sunt diferite. ”Platforma DA este altceva decât încercăm noi să creăm”, a precizat fostul ministru al educației.

Maia Sandu a arătat că are mai multe rezerve vizavi de implicarea sa la proiectul politic al Platformei DA, lăsând să se înțeleagă că are dubii în privința corectitudinii și surselor de finanțare a viitorului partid. ”Atâta timp cât nu știu condițiile, cine se regăsește pe liste, cum se finanțează partidul, nu are rost să faci ceva dacă nu există corectitudinea finanțării”, a declarat Maia Sandu, în același timp sugerând direct că metoda de finanțare anunțată de liderii Platformei, adică donațiile, nu este sustenabilă economic .

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare