De Victoria Ungureanu
Din nou, intenţionat sau nu, actualul şef de stat nu poate stabili data dizolvării Parlamentului. I s-a dat pe “gust” cumva libertatea declaraţiilor şi “pofta” puterii ? Mihai Ghimpu continuă să spună că săptămâna viitoare, nestabilind o dată concretă, cum a fost şi cu alegerile anticipate în data de 21 noiembrie, acum îndoindu-se că vor fi pe 28 august. Nesiguranţa, o desprindem chiar din această declaraţie:"Decretul de dizolvare a Parlamentului R. Moldova îl voi semna săptămâna viitoare. Luni la sigur că nu, însă cred că voi face acest lucru cel mai probabil marți sau miercuri", a declarat Mihai Ghimpu.
Chiar dacă judecătorii Curții Constituţionale au dat astăzi aviz pozitiv demersului preşedintelui interimar al Republicii Moldova Ghimpu, privind constatarea necesităţii dizolvării Parlamentului de legislatura a 18-a, preşedintelui îi lipseşte încrederea sau poate se clatină între “stejari” şi “trandafiri”?
Ce facem domnule Ghimpu? Continuăm să tragem “mâţa” de coadă chiar dacă zgârâie? Sunt lucruri care le faceţi foarte bine ca şef de stat, însă “îndoilelile” dv. se transformă în îndoielile poporului, nemaivorbind de criticile comuniştilor. Sau poate vă place să ascultaţi muzica care te “stresează”? Sau vă place să fiţi “legănat de criticile comuniştilor? Ştiţi doar că “ingeniozitatea” comuniştilor, adesea întrece orice limită…
Puterea este ca un loc ocupat în troleu, dar pe care nu vrei sa îl cedezi nici chiar unei bătrânele necăjite, nici chiar unui bătrânel intelectual.
Cine din voi ar ceda un loc de cinste, în locul unui ungher umbors şi cu “mucegai”?