Mai mulţi deputaţi comunişti părăsesc rîndurile PCRM

Vladimir Ţurcan: Mai mulţi deputaţi comunişti şi-au anunţat intenţia de a părăsi rîndurile PCRM.

Despre aceasta a declarat luni în cadrul emisiunii "În profunzime" de la ProTV deputatul comunist Vladimir Ţurcan.

Ţurcan susţine că şi el este unul dintre deputaţii care nu sînt de acord cu politica promovată de PCRM, în special, în ceea ce priveşte alegerea şefului statului.

"Decizia de astăzi a plenarei PCRM de a nu vota pentru Marian Lupu la preşedinţie mă impune să părăsesc formaţiunea. Eu şi cîţiva colegi am încercat să convingem membrii Comitetului Central să voteze luni preşedintele ca unică posibilitate de a evita anticipatele", a afirmat Ţurcan.

Deputatul a anunţat că în luna septembrie a înaintat o scrisoare liderului comunist Vladimir Voronin despre metodele de depăşire a crizei politice.

"A fost o analiză despre faptul că anticipatele sînt un pericol atît pentru partid, cît şi pentru ţară. Participarea la votul prezidenţial ar fi demonstrat tuturor cetăţenilor că PCRM susţine cu adevărat stabilitatea. Însă părerea mea nu a fost luată în calcul. Iar şansele PCRM în anticipate au scăzut esenţial după nevotarea de luni", a subliniat Ţurcan.
Ţurcan a completat că, pe lîngă comuniştii Victor Stepaniuc şi Ivan Calin, care au declarat în cadrul plenarei PCRM că vor să susţină candidatura lui Marian Lupu, mai există încă un număr de deputaţi care împărtăşesc aceeaşi poziţie şi, în semn de protest că au fost desconsideraţi de conducerea partidului, vor părăsi formaţiunea.

Comentînd decizia PCRM de a nu vota şeful statului, premierul Vladimir Filat a adăugat că Partidul Comuniştilor "şi-a săpat singur groapa".

"Din păcate, PCRM nu a gîndit cu capul şi el va avea cel mai mult de pierdut. Noi, AIE, dacă vom avea ocazia să dezmembrăm PCRM, trebuie să o facem", a menţionat Filat.

Premierul a fost susţinut de colegul de Alianţă şi prim-vicepreşedintele Parlamentului, Serafim Urecheanu.

"Comuniştii au pus cruce pe viitorul lor. Vom susţine oamenii care vor pleca din rîndurile partidului. Vom face tot posibilul să distrugem acest partid", a adăugat Urechean.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.