Mai multe ONG-uri atenţionează ambasadorii: jurnaliştii independenţi își fac meseria în condiții din ce în ce mai proaste

Mai multe ONG-uri au lansat astăzi o declaraţie către ambasadorii acreditaţi în R.Moldova, în care atenţionează că  jurnaliştii independenţi își fac meseria în condiții din ce în ce mai proaste. Atacurile verbale și denigrările se transformă în intimidare și amenințări directe, iar frecvența lor crește.

Potrivit semnatarilor, acest lucru este cauzat, în special, de abuzurile repetate, care sunt comise sau tolerate de autorități, precum și aplicarea restrictivă a cadrului legal existent.

“În același timp, observăm o ingerință politică tot mai mare în drepturile și libertățile jurnaliștilor: aparent, autoritățile moldovenești ignoră însăși esența jurnalismului, care constă în informarea publicului”, se arată în declaraţia difuzată.

În acest context au fost menţionate cazurile din ultimele șase luni: reținerea unei echipe de filmare a Gagauzinfo.md de către poliția locală în martie 2017; urmărirea evidentă a redactorului-șef Newsmaker.md Vladimir Soloviev; atacurile verbale și agresarea reporterului Jurnal TV de către Vladimir Hotineanu, deputatul din partea Partidului Democrat; mustrarea publică a jurnalistei de investigație Mariana Rață de către judecătorii Consiliului Superior al Magistraturii; restricționarea selectivă a accesului la evenimentele și locurile de interes public pentru echipele de filmare ale TV8 și pentru fotojurnalistul Constantin Grigoriță, căruia Președinția i-a retras acreditarea fără motive argumentate.

Astfel, în declaraţie se arată că accesul la informație devine o provocare majoră, deoarece instituțiile publice recurg excesiv la prevederile legii cu privire la protecția datelor cu caracter personal. Această problemă este și mai stringentă atunci când jurnaliștii investighează modul de finanțare al partidelor politice.

O altă sursă de îngrijorare este decizia repetată a Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA) de a amâna examinarea cererii de cesiune a TV8, care solicită transferarea proprietății formale ale postului către o asociație publică finanțată de jurnaliști.

De asemenea ,a fost menţionat cazul din această săptămână, când doi jurnaliști de la „Ziarul de Gardă” au fost intimidați în mod deschis de către agenții de pază privați, angajați ai Global Business Center, care aparține lui Vladimir Plahotniuc, șeful Partidului Democrat.

Noi, organizațiile semnatare, ne exprimăm îngrijorarea în legătură cu deteriorarea condițiilor de muncă ale jurnaliștilor. Asemenea încălcări sunt contrare normelor democratice și statului de drept și contravin principiilor și valorilor europene, atât de des invocate de guvernare”, au declarat semnatarii.

Ei au facut un apel la comunitatea diplomatică ca aceasta să intervină și să ceară autorităților Republicii Moldova să asigure respectarea libertăților fundamentale ale mass-media, care presupun lipsa de piedici în activitatea jurnliștilor.

Printre semnatarii declaraţiei figurează: Centrul pentru Jurnalism Independent,Asociația Presei Independente, Asociația Presei Electronice APEL,Centrul de Investigații Jurnalistice Moldova, Asociația Telejurnaliștilor Independenți,Comitetul Libertății Presei, Centrul ”Acces-Info”, Comunitatea ”WatchDog.MD”,Centrul de Resurse Juridice din Moldova, Transparency International Molodova, Asociația ”Promo-Lex”, Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă AGER, Institutul pentru Politici Publice, Asociația pentru Democrație Participativă ”ADEPT”, IDIS ”Viitorul”.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.