MAI: “Automobilul care a explodat ieri nu avea butelie de gaz”

Chişinău / Moldova.ORG/ — Automobilul care a expodat ieri, în centrul Chişinăului, nu avea butelie de gaz. După explozia din apropierea Federaţiei Naţionale de Tenis, în urma căreia a decedat şeful staff-ului electoral al lui Mihai Godea, Igor Ţurcanu, nu era miros de gaz, acest lucru însemnând că maşina nu avea instalaţie de gaz.

Această declataţie a fost făcută de către şeful-adjunct al Departamentului Poliţie, MAI, Ion Bodrug, în cadrul unei emisiuni televizate care a avut loc aseară.

Potrivit lui Ion Bodrug, expertiza fizico-chimică va arăta exact cauza exploziei automobilului. „În prezent verificăm când a intrat maşina în ţară şi cine a introdus-o. În acest sens conlucrăm cu colegii din Fedraţia Rusă”, a precizat Bodrug.

Şeful-adjunct al Departamentului Poliţie MAI a menţionat că explozia de ieri nu înseamnă că nu este asigurată activitatea cotidiană a poliţiei.

În acelaşi timp, reprezentanţii Serviciului Protecţie şi Pază de Stat, recunosc că în capitală sunt securizate doar locurile aglomerate, acolo unde au loc concerte şi mitinguri, iar forţele nu permit ca fiecare metru pătrat să fie în vizorul poliţiei.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.