Magazinul “Unic” din Chisinau si “Tutun CTC” – la mezat

Magazinul comercial “Unic” din centrul Chisinaului si Societatea pe Actiuni “Tutun CTC” urmeaza sa fie scoase pana la inceputul lunii septembrie curent, la licitatie. In cadrul licitatiei va fi expusa cota statului in aceste intreprinderi- de 85% in cazul “Unic” si de 92%- in cazul “Tutun CTC”.

“Pentru ca este vorba despre obiecte foarte importante, pretul initial ar putea ajunge la 250-300 mln de lei in cazul magazinului “Unic” si de 200-250 mln de lei pentru “Tutun CTC”, insa se preconizeaza obtinerea unor preturi mult mai mari” a declarat joi, 22 mai 2008, ministrul Economiei si Comertului, Igor Dodon, in cadrul unei conferinte de presa.

Potrivit lui Dodon, la momentul de fata sunt pregatite pachetele de documente ale intreprinderilor pentru potentialii investitori, ce vor fi remise in limbile romana, engleza si rusa ambasadelor acreditate la Chsinau, dar si ambasadelor Moldovei in strainatate. Potentialilor cumparatori li se ofera o perioada de 2-3 luni pentru a studia ofertele.

“Consideram ca expunerea la licitatie a acestor obiective este un semnal foarte bun pentru potentialii si actualii investitori, care va incuraja si la alte expuneri de intreprinderi de importanta strategica in procesul de deetatizare” a tinut sa sublinieze ministrul.

Dodon a mentionat ca in R.Moldova exista investitori care ar putea sa-si permita sa participe la licitatiile respective.//

REPORTER.MD

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.