Lupu vrea miting

De Cătălina Gromov/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Nemulțumit de cochetarea fraților de Alianță, PLDM, cu urgia comunistă, Marian Lupu aşteaptă reacții din partea Forului civic Pro Europa. El a declarat, ieri, în cadrul unei emisiuni tv, la Prime, că relațiile din cadrul AIE 2 se cam clatină, iar singurul vinovat de aceasta se face Vlad Filat. Astfel, cere atitudine de la oamenii de cultură, exact cum s-au răsculat în luna decembrie pentru a urni din loc PD-ul.

Lupu este chiar foarte deranjat pentru faptul că lumea nu deschide ochii, iar simpatizanții PLDM, printre care se numără și miezul Forului civic Pro Europa, nu reacționează.
  "Unde sunt oamenii de cultură, oamenii de știință? Unde sunt persoanele care au făcut miting în luna decembrie în Scuarul Operei Naționale, împotriva unei coaliții PD și PCRM. Dacă atunci acțiunile au fost sincere, acestea nu ar trebui să se schimbe peste noapte", s-a întrebat liderul PD, menționând că ar fi o mare nedreptate, atunci când el a fost asuprit de mulțime și impus să rupă relațiile cu comuniștii, iar PLDM, care joacă deschis acum, nu trezeşte nici o reacţie din partea celor din jur. 

În același timp, liderul PLDM, întors în țară, după mai bine de o săptămână lipsă, încearcă să liniștească apele, susținând că nu va comenta în nici un fel declarațiile lui Lupu, care, după el, ar fi aberante și lipsite de dovezi. 

"Eu tâmpeniile nu le comentez. Cred că prin acţiuni am demonstrat esenţa partidului nostru, am demis un regim autoritar şi am asigurat ca ţara noastră să aibă o guvernare democratică. Domnul Lupu ar trebui să fie mai rezervat în declaraţii", a spus, ieri, Filat. 
Potrivit prim-ministrului, între PD și PCRM există probleme majore, iar pe el nu-l interesează divergențele politice, exclamând, astfel, că va continua negocierile cu comuniștii, doar pentru a fi ales șeful statului și țara să fie condusă, 4 ani de zile, democratic.
„Faptul că Voronin nu vrea sa comunice cu Lupu și cu Ghimpu, nu înseamnă că eu nu pot să fac acest lucru”, a conchis președintele liberal-democraților.

Amintim că în luna decembrie, 2010, Forul civic Pro Europa a desfășurat 3 mitinguri în Piața Marii Adunări Naționale, în care cereau să fie întrerupte negocierile între PD și PCRM, care avansau pe zi ce trece. Ei scandau "Vrem în Europa!" și "Vrem să scăpăm de comuniști!". Cel mai oganizat miting, a fost la 26 decembrie 2010, când în Piață s-au adunat peste 4000 de manifestanți. Aceasta a fost ultima Mare Adunare Națională, pentru susținerea AIE.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.