Lupu: Solutia pentru Transnistria depinde de Rusia, UE, SUA

Moldova.ORG – Uniunea Europeană este gata să finanţeze proiectele menite să consolideze încrederea dintre Chişinău şi Tiraspol. "În momentul în care părţile vor prezenta o listă de proiecte, Comisia Europeană va aloca surse pentru implementarea lor. Este un lucru foarte important pentru susţinerea socială a populaţiei R. Moldova, indiferent pe ce mal al Nistrului locuieşte." Declaraţia aparţine Preşedintelui Parlamentului, Marian Lupu, care, la 16 mai 2008, a susţinut o confrinţă de presă pentru a prezenta rezultatele vizitei sale la Bruxelles.

Întrebat de corespondentul BBC, ce crede despre declaraţiile lui Vladimir Voronin potrivit cărora problema transnistreană va fi soluţionată până la finele anului curent, Marian Lupu a răspuns că administraţia centrală de la Chişinău „ar dori foarte mult ca problema transnistreană să-şi găsească o soluţie cât mai grabnică, dar nu în detrimentul calităţii acestei soluţii. Pledăm pentru calitatea şi pentru viteza procesului”, a adăugat Marian Lupu. Potrivit speakerului, viteza soluţionării acestei probleme depinde şi de Moscova, şi de UE şi de SUA, depinde de un număr impunător de factori de influenţă şi de circumstanţe, asupra cărora, nici pe departe în toate cazurile, Chişinăul are posibilitatea de a influenţa. „Senzaţia mea este că lucrurile sunt puse pe o linie corectă şi acum este important să nu dăm greş ca să nu deraieze lucrurile de pe această cale”, a conchis preşedintele Parlamentului de la Chişinău.

Marian Lupu a opinat că UE are o poziţie prudentă şi în chestiunea, „de sensibilitate majoră”, legată de eventuala anulare a restricţiilor de circulaţie pentru ceilalţi 16 lideriri separatişti de la Tiraspol. El a spus că eliminarea restricţiilor de circulaţie pentru pretinsul preşedinte al pretinsului soviet suprem de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, nu este un act de binefacere, dar o încercare a Comisiei Europene de a consolida încrederea între Chişinău şi Tiraspol. În perioada 13-15 mai 2008, speakerul Marian Lupu a efectuat o vizită de lucru la Bruxelles, unde a avut o serie de întrevederi cu oficiali ai Comisiei Europene. – Moldova.ORG

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.