Lupu: Nu am cumnați în general

Liderul PDM Marian Lupu a reacționat la zvonurile apărute în unele instituții media referitor la gradul său de rudenie cu judecătorul de la Judecătoria Buiucani Ghenadie Pavliuc, menționând că nu-l cunoaște, nu are cumnați și că este vorba de o tentativă grosolană de manipulare.

”Nu-l cunosc pe acest om, nu am cumnați și prin definiție nici nu pot să-i am pentru că sunt unicul fecior în familia părinților mei. Nu am nici frați, nici surori, respectiv aceeași situație și în familia soției mele. Calific această declarație ca o tentativă de manipulare, una foarte grosolană”, a declarat Marian Lupu la Publika TV.

Totul a apărut după publicarea unor informații în unele instituții mass-media, unele apropiate de Vlad Filat că judecătorul care examinează prelungirea mandatului de arest pe numele acestuia ar fi cumnatul lui Marian Lupu. Bazându-se pe aceste zvonuri, avocatul lui Filat a cerut recuzarea (schimbarea) judecătorului, cerere care a fost respinsă ca nefondată.

Experții juriști susțin că zvonurile lansate în presă și cererea apărării ar fi o acțiune orchestrată menită să tergiverseze adoptarea unei decizii și să facă presiuni asupra justiției.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare