Lupu laudă atmosfera din cadrul negocierilor: Mai constructivă ca niciodată

Liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, spune că negocierile pentru formarea unei alianțe de guvernare se desfășoară într-o ambianță plăcută, “așa cum nu s-a mai întâmplat niciodată până acum în Republica Moldova”.

Acesta a declarat, în cadrul emisiunii Replica de la Prime, că negocierile se produc “într-o ambianță colegială, fără patimi, fără emoții, fără orgolii”.

‘Eu am participat la multe negocieri politice, iată că acestea sunt primele din Republica Moldova care se desfășoară fără disensiuni, într-o ambianță bună”, a menționat acesta.

Lupu a adăugat că ceea ce determină această atmosferă constructivă este că toate cele trei partide antrenate în negocieri au decis fiecare pentru sine și toți împreună că nu trebuie să avem abordări care ar face ca un partid să se simtă mai prejos sau nedreptățit.

“Noi am obținut sute de mii de voturi în alegerile parlamentare și la locale. Aceste rezultate nu ne fac orgolioși, dar ne responsabilizează. Pentru aceste negocieri noi am venit cu o poziție foarte responsabilă și înțelegem că aceste negocieri nu sunt un ring de bătaie pentru orgolii sau ambiții personale sau de partid”, a adăugat democratul.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.