Lupu: Cel mai important este funcționalitatea Guvernului

Liderul Partidului Democrat Marian Lupu a declarat miercuri, după o rundă de conultări cu preşedintele Nicioae Timofti că pentru Partidul Democrat nu este cel mai important numele viitorului candidat la funcţia de prim-ministru, dar funcţionalitatea viitorului guvern.

Marian Lupu, a menţionat că l-a rugat pe preşedintele Nicolae Timofti să desemneze candidatul în decurs de câteva zile, întrucât criză politică afectează situaţia economică şi socială a Republicii Moldova

”Desemnarea candidatului va pune lumea într-un ritm de mişcare şi de gândire mai avansat, mai dinamic. În rest, va depinde de persoana desemnată cum va negocia şi cum va convinge formarea unei noi majorităţi parlamentare şi formarea noului guvern”, a declarat Lupu.

Totodată, Marian Lupu a declarat că pentru PDM nu este important numele viitorului premier, dor ca acesta să ofere asigurări că va conduce o instituţie funcţională, care nu repeta greșelile din trecut.

”Pentru PDM numele candidatului nu se înscrie în lista subiectelor celor mai priortare. Este improtant, dar nu de prima importanţă. Cel mai important este – viziuni, mecanisme, care asigură combaterea corupţiei, cum facem reformele, cum asigurăm o structură fuincţională. Dacă nu se întrezăreşte o asemenea strucutură nici nu are rost să votăm”, a declarat Lupu.

Marian Lupu a conchis că partidul pe care-l conduce nu-și va da votul pentru un executiv, în care vor figura nume controversate. În privinţa candidaturii lui Vlad Filat, el a lăsat să se înţeleagă că PDM ar putea să o susţină, dacă va oferi asigurări că lucrururile în viitorul Guvern se vor schimba.

”Pe Filat de dragul numelui nu-l votăm. Vrem să vină să ne spună cum vede funcţionarea acestui guvern altfel decât a fost până acum, fără multe lacune şi încălcări de legi care au fost până acum”, a declarat Marian Lupu. 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.