Lupu a discutat cu liderii socialistilor europenii despre decizia de retragere din cursa electorală

Președintele Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu, a avut în dimineața zilei de joi, 27 octombrie curent, o serie de discuții telefonice cu lideri ai familiei politice social-democrate din Europa și din Parlamentul European. Convorbirile au fost purtate cu Serghei Stanișev, președintele Partidului Socialiștilor Europeni, precum și cu Victor Boștinaru și Knut Fleckenstein, vicepreședinți ai Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European.

Marian Lupu a informat cei 3 lideri social-democrați europeni despre retragerea lui din competiția pentru alegerile prezidențiale din Republica Moldova de pe 30 octombrie 2016. Președintele PDM a reafirmat că decizia retragerii a fost motivată de dorința de a susține vectorul european al Republicii Moldova, de încercarea de a crește șansele alegerii unui președinte pro-european în țara noastră. El a accentuat că PDM și-a axat precampania și campania electorală pe un mesaj pozitiv și pro-european, contribuind dierct la creșterea opțiunilor populare pentru apropierea Moldovei de Uniunea Europeană, conform analizelor sociologice interne.

Liderul democrat a spus totodată că aceleași analize sociologice au arătat un potențial mai mare al candidatului Maia Sandu de a strânge voturile electoratului pro-european în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. El a precizat că este o retragere tactică, prin care PDM contribuie cum poate mai bine la efortul electoral al forțelor pro-europene, la efortul de a stopa alegerea în funcția de președinte a candidatului anti-european Igor Dodon. Marian Lupu a specificat că adresarea lui către cetățeni de miercuri după-amiază a conținut îndemnul direct către simpatizanții săi de a vota duminică pentru cel mai bine plasat candidat pro-european.

Conducătorii socialiști Serghei Stanișev, Victor Boștinaru și Knut Fleckenstein au luat act de gestul președintelui PDM și l-au apreciat ca pe un pas în favoarea vectorului european al Moldovei. Ei și-au exprimat încrederea că PDM va rămâne un partid unit și puternic, reprezentant de bază al social-democrației moldovenești și susținător, în calitate de principală forță de guvernare, al măsurilor de apropiere a Moldovei de Uniunea Europeană. Liderii socialiști cu care a discutat Marian Lupu au afirmat că vor transmite mesajul președintelui democrat către Martin Schulz, președintele Parlamentului European și către Gianni Pittella, președintele Grupului Alianției Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentului European.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare