Lucrările artistului plastic Cezar Secrieru, expuse la Berlin

La 4 aprilie, la Berlin a avut loc vernisajul expoziţiei cu genericul “Infinitul Albastrului” al artistului plastic Cezar Secrieru, organizat de Ambasada Republicii Moldova în cooperare cu Ambasada României.

Potrivit organizatorilor, evenimentul s-a bucurat de o puternică rezonanţă, reunind circa 100 de admiratori ai artei plastice, printre care oficiali din cadrul autorităţilor federale, membri ai corpului diplomatic, academicieni, oameni de afaceri şi membrii ai diasporei moldoveneşti şi româneşti din Germania.

Pictorul Cezar Secrieru a efectuat o introspectivă în conceptul expoziţiei, explicând printre altele că a ales drept axă a colecţiei prezentate culoarea albastră a Europei, exploatând în tablourile sale valențele acestei culori.

În cadrul recepţiei oferite cu prilejul vernisajului, oaspeţii au avut ocazia de a servi diverse soiuri de vin moldovenesc, împărtăşindu-şi într-o atmosferă informală emoţiile vizuale generate de tablourile vernisate în cadrul expoziţiei.

Cezar Secrieru s-a născut la Fălticeni în România, dar s-a format şi s-a afirmat ca artist plastic în Republica Moldova, reprezentând în acest mod pe parcursul carierei sale artistice ambele ţări.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.