LUCINSCHI: UN NUME FARA BIOGRAFIE

Calea despartirii de trecut

Nu toata scurgerea vietii este lipsita de sens. Mai sunt si lucruri care au o anumita semnificatie. De pilda, cele mai importante schimbari de situatie si inlocuiri de figuranti in politica moldoveneasca de la 1989-1990 incoace sunt indicii clare ale trecerii de la o etapa istorica la alta.

Caracterul aproape exclusiv agrar al Moldovei de rasarit a determinat promovarea in functiile superioare de stat a reprezentantilor nomenclaturii agroindustriale. Asa a fost pe timpul ocupatiei sovietice, asa a fost o haba de vreme si dupa aceea. Indiciul definitoriu in acest sens l-a prezentat calificarea profesionala si/sau crezul politic al primei persoane din ierarhia conducatoare a republicii moldovenesti, care, pana in 1990, era titularul functiei de prim-secretar al organizatiei comuniste locale a PCUS, iar dupa 1990, al functiei de presedinte al Republicii Moldova.

Cum se stie, in anii 60-70, republica era condusa de agronomul Ivan Bodiul, care se dadea drept moldovean, dar care de fapt era mai antimoldovean decat cel mai sincer neprieten al moldovenilor. E adevarat ca primul-secretar nu putea fi mai mult decat un satrap impus regiunii nationale exclusiv prin vointa Kremlinului, dar tot atat de adevarat este ca atunci cand mentalitatea si vointa conducatorului local nu contraveneau intereselor vitale ale populatiei pe care o reprezenta, el putea fi totusi exponent al acelor interese. Din pacate, insa, in Moldova asta nu s-a intamplat, nici in cazul lui Bodiul si nici in cele care au urmat.

Lui Bodiul i-a succedat, la functia de prim-secretar, Simion Grossu, agronom, bineinteles, si slujitor credincios al Moscovei, dar, in raport cu predecesorul sau, mai bland si mai indurator fata de neamul din care facea si el parte. E drept ca, intre timp, mai cu seama dupa venirea lui Gorbaciov la putere in Kremlin, conducerea superioara de partid incepuse sa se arate mai ingaduitoare cu drepturile cetatenilor si cu interesele nationale ale popoarelor din componenta imperiului sovietic. Dar cedarile erau de forma, nu de fond, asa ca problema nationala, ca si toate celelalte sarcini nerezolvate, urma sa-si caute solutia in evolutia ulterioara a evenimentelor.

Pe parcursul a mai bine de trei decenii, ne-au condus Bodiul, Grossu, Snegur, Sangheli, Motpan si alti agronomi

Primele alegeri parlamentare libere din Moldova, in 1990, oricat ar parea de paradoxal, nu au adus schimbari esentiale in promovarea cadrelor de conducere si nu au determinat o reorientare a politicii de stat, mai ales a celei nationale. Dupa cateva zdruncinaturi, care la un moment dat creasera impresia falsa ca se produceau schimbari radicale in societate, inclusiv in statutul natiunii dominante (rusi si rusofoni) si al celei dominate (moldoveni), totul a revenit la situatia de pana la sfarsitul anilor 80.

Dupa o scurta ezitare, prin 1990-1991, nomenclatura sovietica agroindustriala a recastigat unele pozitii pe care le pierduse in acei ani. Prima persoana in noua administratie de stat, mai intai ca presedinte ales in 1990, apoi ca presedinte al Republicii Moldova, a fost Mircea Snegur, reprezentant tipic al functionarului din complexul agroindustrial. In 1992, agrarienii pun stapanire pe guvern, iar in 1994, pe parlament. Inscaunarea lui Sangheli la sefia executivului si a lui D. Motpan in fruntea legislativului a simbolizat apogeul puterii la care au putut ajunge diriguitorii si principalii beneficiari ai agriculturii socialiste locale, dar a fost si un semnal de alarma care preintampina societatea asupra pericolului de moarte ce rezulta din acapararea intregii puteri de stat de catre o casta inculta, retrograda, agresiva, antinationala, ce se opunea cu inversunare oricaror schimbari progresiste in societate. Doua au fost, mai ales, urmarile cele mai grave ale acelei guvernari dezastruoase: inrautatirea catastrofala a traiului populatiei si degradarea statutului national al moldovenilor, chiar in raport cu situatia din era sovietica. Iata de ce victoria agrarienilor nu putea fi de durata.

Bineinteles, nu era de asteptat ca alegerile prezidentiale de la sfarsitul anului 1996 sa aduca o viata mai buna populatiei. Dar, din alt unghi de vedere, ele au rolul lor in istoria contemporana a Moldovei. Infrangerea in acea competitie a lui Snegur si a lui Sangheli a marcat sfarsitul unei etape noi in istoria acestei tari. Rezultatele acelui scrutin nu puneau capat influentei covarsitoare in stat si in societate a fostei functionarimi sovietice, dar asta e o alta problema.

Beneficiarul acelor alegeri a fost Lucinschi, si tocmai aici e problema despre care vorbeam. Pentru ca victoria acestuia s-a soldat cu reintoarcerea la putere a ultimelor detasamente ale nomenclaturii sovietice ce fusesera indepartate de evenimentele din 1990-1991. Si el, si ciracii sai s-au dat fara rezerve in spectacolul jubilatiei, iar dupa un an-doi de veselie a inceput sa se vada ca motive pentru sarbatoare nu erau deloc. Traiul populatiei a mers din rau in mai rau, pe cand coruptia si criminalitatea au progresat nestingherite, in imperiul puterii si in relatiile acesteia cu cetatenii lipsa de scrupule si cinismul au depasit orice imaginatie, 80 la suta din cetateni nu vad nici o iesire din mizeria in care se zbat, intreaga societate, in special satele, e bantuita de tentatia exodului, e gata sa fuga de Moldova ca de o casa inciumata. In atare situatie, cata credibilitate ar mai putea avea Lucinschi, cati ar mai dori sa-si lege ziua de maine de cariera lui politica personala?

Rivalii mult mai tineri ai lui Lucinschi aproape ca termina de batut crucea la capataiul carierei lui politice

Sigur ca o situatie ca aceasta e ceva foarte grav pentru orice putere si pentru orice exponent al ei. Dar de aici nu rezulta ca puterea nu poate fi pastrata chiar si intr-o astfel de situatie. Asta, insa, nu se refera la Lucinschi. Acesta nu se mai afla in situatia smecherului increzator si zambaret de la inceputul anului 1997. Vorba e ca pe parcursul ultimului deceniu, componenta si statutul real al elementului activ si influent al societatii noastre s-a schimbat foarte mult. Pe de o parte, s-a constituit o categorie de oameni, care din punct de vedere material nu depinde de structurile puterii si pentru care fosta nomenclatura de partid si de stat, nostalgica, invidioasa si ostila fata de tot ce incearca sa o depaseasca, fata de tot ce se afla in afara universului ei traditional, este un balast indezirabil. Aceasta categorie constituie nucleul clasei de mijloc ce urmeaza intr-un viitor nu prea indepartat sa ia in mainile sale fraiele acestei societati. Pe de alta parte, in ultimii 5-6-7 ani in lumea politica din Moldova s-au afirmat multi oameni tineri, in orice caz mult mai tineri decat cei care au condus republica pana in 1990. De regula, acestia sunt inzestrati cu toate insusirile necesare confruntarilor politice, interesul pe care nu-l ascund de a pune mana pe putere ii face abili si indaratnici. Ei sunt hotarati sa foloseasca orice mijloc pentru scoaterea in afara luptei pentru putere a fosilelor politice.

Acestea sunt cele doua elemente, foarte darze, cum am spus, care s-au apucat sa-l mature pe Lucinschi de la putere. Este greu de crezut ca unui Diacov, unui Matei, unui Rosca, unui Andronic, unui Sturza s.a. (si cati inca abia asteapta sa fie in aceeasi situatie!) le-ar fi rusine sa-i dea branci aceluia care cauta sa-i lucreze cu metode pe care deja astazi ei le pot aplica mai bine decat el. Asta ne face sa credem ca rivalii mult mai tineri ai lui Lucinschi, puterea carora creste pe zi ce trece, aproape ca termina de batut crucea la capataiul carierei lui politice, o cariera searbada, anemica, dubioasa, care nu are la activul sau nici o fapta demna sa ramana in amintirea generatiei de azi si a acelora ce vor veni. Indiscutabil, in istorie, numele Lucinschi va ramane, dar fara biografie, pentru ca nu e nimic de bagat in ea. El nu poate sa nu inteleaga ce il asteapta, cel putin in viitorul cel mai usor de prezis. De aceea in ultima vreme zambetul lui de protocol a degradat intr-o grimasa de toata jalea.

Pentru istorie, insuccesul sau personal nu are nici o importanta. Dar vazut in cadrul general al evolutiei relatiilor politice din Moldova contemporana, acest insucces nu doar ca se preteaza la o examinare in perspectiva istorica, ci chiar solicita o astfel de abordare. Deoarece caderea lui Lucinschi e incomparabil mai mult decat sfarsitul carierei sale personale. Acest sfarsit, dramatic sub aspect personal, dar incurajator ca fenomen social-politic, pune capat dominatiei nomenclaturii comuniste, depasite de vreme si de realitatile complet noi aparute dupa destramarea imperiului sovietic. Lucinschi reprezinta o epoca disparuta, pe cand lumea traieste realitatile de astazi si se pregateste sa intalneasca zilele ce vin. Este de sperat ca dupa plecarea sa si a anturajului sau vaduvit de har si strain de scrupule sa ramana mai putina nonsalanta cinica in viata social-politica si de stat a Moldovei.

Prin urmare, problema reala a lui Lucinschi consta nu in ce si cum s-a votat la 5 si la 20 iulie curent. Daca nu ar fi fost acele procedee, s-ar fi gasit cu siguranta altele, la fel de bune. Pentru ca, oricum, rezultatul trebuie sa fie acelasi. // Ion Turcanu // Flux

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.