OAMENII NISTRULUI
Locul de pe malul Nistrului unde s-a inventat mămăliga în trei straturi
Pe malul stâng al Nistrului, după zeci de kilometri de serpentine și stânci pe care cresc arbori, ajungem în satul Podoima, raionul Camenca. Sătenii de aici se plimbă printr-un parc frumos amenajat, merg cu bicicletele la magazinul alimentar din centru și mânuiesc hățurile cailor care trag căruța cu fân.
Aici timpul stă în loc, iar Nistrul își agită ușor apele în bătaia vântului și oamenii se simt minunat.
Aici timpul stă în loc, iar Nistrul își agită ușor apele în bătaia vântului și oamenii se simt minunat.
La marginea satului, observi o poartă mare larg deschisă. Din fața acesteia te privește un chip feminin cioplit în piatră, iar în spatele ei, în ogradă, se întind rânduri de trandafiri de toate culorile. Aceștia răspândesc un miros dulce și parfumat, care ademenește albinele, dar și pe cei care vin să se odihnească „La DimDimici”.
Vis
Dumitru Olișanschi este fost bucătar și mecanic. În urmă cu mai mult de două decenii, terenurile pe care a zburdat în copilărie erau părăsite și inundate de buruieni care închideau orice trecere spre Nistru. Pe aceste locuri copiii lui își petreceau cea mai mare parte a zilei, aici venea de fiecare dată când îi era mai greu pe suflet. „De sus, spre Nistru se întindea o priveliște uimitoare. Nu mai aveai nevoie de nimic altceva”, povestește bărbatul care poartă o pălărie de paie cu marginile ridicate. Își aranjează gulerul cămășii albastre în carouri și își trece palma bătătorită peste o motocicletă de un roșu ruginiu.
„Mă durea să văd că oamenii nu aveau grijă de aceste locuri. Dar înțelegeam că acestea sunt prea departe de casele și gospodăriile lor și nici nu mai erau atât de roditoare după ce au fost neglijate și lăsate atâția ani”, își amintește bărbatul. Atunci a mers și a discutat cu fiecare în parte și le-a cumpărat loturile. „De fapt, atunci a și început greul cel mai mare”, recunoaște el.
„Mă durea să văd că oamenii nu aveau grijă de aceste locuri. Dar înțelegeam că acestea sunt prea departe de casele și gospodăriile lor și nici nu mai erau atât de roditoare după ce au fost neglijate și lăsate atâția ani”, își amintește bărbatul. Atunci a mers și a discutat cu fiecare în parte și le-a cumpărat loturile. „De fapt, atunci a și început greul cel mai mare”, recunoaște el.
Împreună cu soția sa, Valentina, au curățat cele trei hectare de pământ, apoi au plantat peste 4000 de copaci și multe flori. „Tot timpul îl petreceam doar aici. De la lucru, veneam repede la alt lucru – la cel de suflet”, zâmbește el, privind în jur. Dumitru recunoaște că adesea i se pare ireal cum s-a transformat acest teren, dar se bucură nespus că au reușit, totuși, să construiască o mică oază în satul în care s-a născut, în care a crescut și a întemeiat o familie.
Familia
Într-o zi, soții Olișanschi și-au propus să construiască câte un foișor pentru cei doi nepoți. Dar s-a mai născut încă unul, apoi încă unul. „Nu mai reușeam să țin pasul cu nepoții, pentru că numărul lor tot creștea”, râde Dumitru. Îți amintintește cum carcasa unui camion a fost transformată într-un foișor, iar un autocar dezasamblat a devenit un loc de dormit pentru trei persoane.
Împreună cu nepoții a inventat și construit platforma de dans pentru oaspeți și prieteni. „Urcam pe o scăriță, lângă boxe, și eram DJ-ul serii”, râde cu poftă Daria, una dintre nepoate. Ea și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei anume aici. Tânăra cu ochi albaștri își amintește de ritmul în care acest loc, cândva părăsit și acaparat de buruieni, căpăta contur și devenea unul dintre locurile ei preferate, de unde priveliștea îți tăia respirația, iar buneii o așteptau mereu cu ceva gustos. „Aici simțeam spiritul familiei”, recunoaște ea.
Împreună cu nepoții a inventat și construit platforma de dans pentru oaspeți și prieteni. „Urcam pe o scăriță, lângă boxe, și eram DJ-ul serii”, râde cu poftă Daria, una dintre nepoate. Ea și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei anume aici. Tânăra cu ochi albaștri își amintește de ritmul în care acest loc, cândva părăsit și acaparat de buruieni, căpăta contur și devenea unul dintre locurile ei preferate, de unde priveliștea îți tăia respirația, iar buneii o așteptau mereu cu ceva gustos. „Aici simțeam spiritul familiei”, recunoaște ea.
Iar cireașa de pe tort este mămăliga în trei straturi pe care a inventat-o bunelul cu șapte ani în urmă. „E atât de bună…”, spune cu încântare Nicolai, nepoțelul de 7 ani care trăiește la câțiva metri distanță. Băiețelul aleargă după Romeo, cățelul în două culori, care vânează muștele prin zona înconjurată cu mulți copaci îngrijiți, foișoare și aparate de joacă pentru copii - toate create din materiale reutilizate. Nicolai ne anunță că și el îl mai ajută uneori pe bunic la construcția foișoarelor.
După grădiniță sau în vacanțe, petrece aici cea mai mare parte a zilei. „Ai pe unde alerga”, explică el, ciufulind blănița scurtă a cățelului.
După grădiniță sau în vacanțe, petrece aici cea mai mare parte a zilei. „Ai pe unde alerga”, explică el, ciufulind blănița scurtă a cățelului.
Turiștii
Mămăliga în trei straturi a devenit o adevărată atracție turistică pentru cei care închiriază câte un foișor pentru a petrece timpul aproape de Nistru și în sânul naturii. „Mulți au încercat să afle secretul acestei mămăligi, dar încă nu l-am spus nimănui”, povestește Dumitru Olișanschi, care începe să amestece încet mălaiul în ceaunul pus afară la foc deschis.
Atunci când au amenajat teritoriul, nu s-au gândit că ar putea deveni cândva o zonă de agrement pentru turiști. Nici venirea străinilor pe aici nu l-au făcut să se gândească la dezvoltarea acestei mici afaceri de familie. „Mie îmi plăcea să construiesc și să fac acest loc mai frumos, dar oamenii tot veneau și veneau”, zâmbește timid bărbatul.
Atunci când au amenajat teritoriul, nu s-au gândit că ar putea deveni cândva o zonă de agrement pentru turiști. Nici venirea străinilor pe aici nu l-au făcut să se gândească la dezvoltarea acestei mici afaceri de familie. „Mie îmi plăcea să construiesc și să fac acest loc mai frumos, dar oamenii tot veneau și veneau”, zâmbește timid bărbatul.
El povestește cum străinii coborau pe Nistru cu bărcuțele până ajungeau la el, unde puteau să guste mâncare de casă, făcută cu produse crescute de oamenii din sat. „Poate cei de la conducere au unele neînțelegeri, dar noi, oamenii de rând, suntem la fel, indiferent din ce regiune sau țară venim”, constată bărbatul, după care merge să adauge ingredientele secrete în mămăligă.
Apoi, toți oaspeții se așază la masă și deapănă amintirile care le sunt cele mai dragi. Că doar locurile frumoase și pitorești sunt cele care te fac să visezi și să zâmbești.
Apoi, toți oaspeții se așază la masă și deapănă amintirile care le sunt cele mai dragi. Că doar locurile frumoase și pitorești sunt cele care te fac să visezi și să zâmbești.
Reportaj: Tatiana Beghiu
Editare: Marta Sterpu
Montaj: Ernest Todiev
Video: Oleg Slobodeaniuc
Producătoare executivă: Ana Gherciu
Editare: Marta Sterpu
Montaj: Ernest Todiev
Video: Oleg Slobodeaniuc
Producătoare executivă: Ana Gherciu
Acest material a fost realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, în cadrul Programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD. Opiniile exprimate aici nu reflectă neapărat poziția oficială a UE sau PNUD.
