Locuitorii comunei Risipeni din raionul Făleşti vor avea apă potabilă

În mai puțin de doi ani, cei peste două mii de locuitori ai satelor Risipeni și Bocșa din raionul Făleşti, vor avea apă potabilă la robinete. Prim-ministrul Iurie Leancă a efectuat o vizită de lucru  în comuna Risipeni, raionul Fălești pentru a vedea cum decurg lucrările de construcție a unui apeduct, informează serviciul de presă al Guvernului.

“Apeductul contează nu doar pentru a asigura cu apă fiecare casă, ci pentru ca să fie apă de calitate. Obiectivul nostru este ca cel târziu până în anul 2020 fiecare cetățean să aibă apă de calitate și acces la rețelele de canalizare”, a spus șeful Cabinetului de miniștri, Iurie Leancă.

Lucrările de construcție a apeductului fac parte din proiectul “Aprovizionarea cu apă potabilă și canalizare a locuitorilor satelor Risipeni și Bocșa și a instituțiilor de menire social-culturală”, costul acestora constituie peste 30 de milioane de lei, bani oferiți de Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR). În acelaşi timp, comunitatea locală a contribuit cu circa 1 milion 800 de mii de lei.

În afara celor 22 km de rețele de aprovizionare cu apă construite, tot în cadrul proiectului va fi construită și o staţie de tratare a apei potabile. Accesul la apeduct îl vor avea circa 800 de gospodării, 7 instituţii publice şi 12 agenţi economici.

De asemenea, urmează să fie edificată o întreprindere de prestare a serviciilor de aprovizionare cu apă. Astfel, vor fi create 25 de locuri de muncă, iar mai apoi sistemul de aprovizionare cu apă va fi extins și pentru satul Izvoare, asigurând cu apă potabilă încă două mii de oameni.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.