Localele au deschis lista candidaţilor

Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, organizată cu ocazia celei de-a zecea aniversări de la constituirea PDM, Dumitru Diacov a anunţat că deputatul Vladimir Filat, vicepreşedintele PDM, a fost desemnat candidat la funcţia de primar general al municipiului Chişinău din partea formaţiunii. Vladimir Filat este cel de-al doilea candidat la funcţia de primar general al capitalei, după ce Partidul Liberal şi-a anunţat candidatul său – vicepreşedintele PL, Dorin Chirtoacă. Totodată, în aceeaşi zi, la conferinţa de presă a Partidului Alianţa „Moldova Noastră”, liderul acesteia, Serafim Urecheanu, a spus că nu-i exclus că va candida la funcţia de primar general, precizând că tot mai mulţi chişinăueni îl întreabă „despre acest lucru”. În acelaşi timp, el a declarat că „Moldova Noastră” ar accepta să discute şi cu alte formaţiuni politice pentru desemnarea unui singur candidat, cu condiţia ca acesta „să fie unul destoinic şi cu şanse reale”.

Pentru un candidat comun s-a pronunţat şi PNL, care, tot ieri, într-o conferinţă de presă, a anunţat că negociază în acest sens cu formaţiunile liberale şi proeuropene. Preşedintele PNL, Vitalia Pavlicenco, a constatat că aceasta ar fi singura şansă ca, la scrutinul local, candidatura Partidului Comuniştilor să nu câştige alegerile. // Timpul

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.