Liberal-democrații din Ocnița: Nu susținem măsurile liderilor PLDM

Liberal-democrații din Ocnița au lansat o declarație în care spun că nu susțin măsurile luate de liderii partidului.

Publicăm mai jos declarația completă:

Stimați cetățeni,

Venim în fața dumneavoastră cu o declarație publică, prin care dorim sa vă asigurăm că noi suntem de  partea stabilității  și a atmosferei de liniște în țară. Deja criza politică de la Chișinău este pe cale să se încheie, zilelel următoare  urmând să fie votat un Guvern pro-european, un Guvern stabil, care va putea să realizeze  mai multe măsuri pentru raioane.

Pentru noi, important este că acest Guvern  să trateze raionul nostru cu deschidere , să deblocheze fondurile pentru dezvoltare și investițiile. Dacă ei ne ajută astfel, apoi noi ne vom gospodări singuri în raionul nostru.

Poate că știți că PLDM nu susține în unanimitate această poziție a noastră. De fapt conducerea PLDM a adoptat săptămâna trecută la Chișinău, decizia de a rămâne în opoziție față de guvernare și face tot posibilul pentru a declanșa alegeri anticipate.

În ceea ce ne priveşte, noi nu susţinem aceste măsuri ale liderilor PLDM. Ele NU sunt în interesele Raionului şi ale dumneavoastră, stimaţi cetăţeni. Înţelegem că socialiştii şi aliaţii lor vor alegeri anticipate, pentru a pune  mâna pe putere. Ei sunt mânaţi de interesele lor, dar conducerea PLDM, liderii liberali-democraţi, dânşii ce scuză au pentru a se împotrivi intereselor Moldovei ?

Credem că decizia liderilor PLDM de a face opoziţie la un Guvern pro-european este o greşeală care va  costa mult imaginea partidului , iar acest lucru se va vedea în următorii ani.

Ne declarăm speranța că mai mulți membri ai PLDM vor susține opinia noastră și vor reacționa astfel încât noi toți să le dăm o speranță cetățenilor moldoveni, prin decizii care să le reprezinte interesele.

image

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.