De Valeriu Saharneanu
Săptămâna aceasta, Chişinăul va găzdui cel mai important forum al Comunităţii Statelor Independente. Şefii de stat, inclusiv ai Rusiei şi Ucrainei, şi-au anunţat prezenţa. Cum se obişnuieşte la organizarea unor asemenea evenimente, capitala noastră va fi parţial paralizată de măsurile de securitate luate pentru a nu tulbura liniştea marilor mahări ce domină spaţiul ex-sovietic.
Principala figură va fi desigur preşedintele rus, Dmitri Medvedev, care vine să dea importanţă şi semnificaţie summitului CSI. Vor fi rostite cuvântări, vor fi ciocnite cupe cu vin şi cu şampanie, se va bea, se va mâncă pe săturate şi a doua zi, sau poate chiar în aceeaşi zi, importanţii vor urca în avioane şi vor pleca spre casele cui îi are.
Care este agenda summitului de la Chişinău? Ce se va discuta important din problematica CSI-stă, care uneori dă peste margini şi se transformă în conflicte militare în toată regula: cu sate şi oraşe arse, cu oameni ucişi, cu teritorii cucerite şi acaparate. Se va întreba careva dintre marii conducători de state, prezenţi la întâlnirea la nivel înalt, de ce unul dintre membrii organizaţiei, Georgia, a părăsit Comunitatea în semn de protest faţă de agresiunea altui membru al CSI care, făcând uz de legea forţei, a comis un rapt teritorial fără precedent în secolul XXI?
Sau poate cineva va ridica problema prezenţei militare ruseşti în R. Moldova, ţara-gazdă a măreţului summit? De optsprezece ani Rusia ocupă partea de est a R. Moldova, refuză să se conformeze obligaţiilor internaţionale în ceea ce priveşte retragerea forţelor militare şi a armamentului de pe teritoriul nostru, iar lucrurile nu se mişcă din loc. Asemenea probleme ca şi cum sunt declarate tabu la reuniunile CSI.
Dacă ar fi să facem o mică trecere în revistă a agendelor summiturilor, am vedea că ele sunt pline de chestiuni ce frământă în primul rând Kremlinul, care este preocupat să îşi menţină influenţa şi prezenţa în fostele colonii, cerând garanţii de la fostele republici sovietice să promoveze limba rusă ca cea de-a doua limbă de stat, să sărbătorească cu fast aniversările ce ţin de victoria în aşa-zisul război pentru apărea patriei şi altele cu tentă ideologică şi idealistă.
Mai mulţi experţi, inclusiv din Rusia, au declarat, cu diferite ocazii, că CSI şi summiturile lui nu sunt altceva decât nişte funeralii vesele la sicriul unui defunct mort demult, dar pe care rubedeniile refuză nebuneşte să îl îngroape. În definitiv, CSI este ca şi mumia lui Lenin, ţinută în mausoleu din considerente strict ideologice. Şi organizaţia, şi
mumia nu produc decât disconfort şi cheltuieli de îngrijire, dar sunt păstrate de teama ca nu cumva să se piardă controlul asupra unor generaţii cu mintea stătută în zeama ideologiei sovietice. Numai că Istoria nu suportă prea mult stările ambigue, nici măcar în politică. Odată ce Rusia domină CSI şi refuză să discute la summituri probleme ce ţin de respectarea suveranităţii statelor-membre, de dreptul lor de a-şi promova autonom şi independent politicile ce ţin de realizarea interesului naţional, de securitate internă şi referitor la relaţiile cu regiunile învecinate, CSI se va dezintegra lamentabil.
Fiindcă CSI merge pe calea pierzaniei. Cea pe care a mers lagărul socialist în care Uniunea Sovietică şi-a asumat cu de la sine putere dreptul să comande bucatele în fiecare ţară şi să intervină brutal în treburile interne. Să ne amintim de Ungaria anului 1956 sau de Cehoslovacia anului 1969.
În CSI, Rusia a adoptat acelaşi comportament ca şi Uniunea Sovietică faţă de ţările din pomenitul lagăr socialist. Rusia hărţuieşte Ucraina pentru că aceasta doreşte să adere la NATO şi vrea să se integreze în Uniunea Europeană. Pentru acelaşi lucru Georgia este atacată şi dezmembrată ziua în amiaza mare şi în văzul lumii. Cu această ocazie, să ne amintim şi de Republica Moldova a anului 1992. Rusia a pornit războiul împotriva micului stat de teamă că acesta se va uni cu România. Or, asta nu se putea admite pentru că, altfel, ce-avea să controleze Rusia în această regiune?
Cu prilejul summitului din această săptămână de la Chişinău, e timpul să ne întrebăm franc şi fără complexe: ce se întâmplă, fraţilor, cu acest CSI dominat de Rusia? Cât timp ţările-membre se vor preface că plouă şi vor accepta să fie tratate cu aroganţa satrapului în post de legiuitor? Una câte una şi în fond totuna: statele-membre ale CSI suportă o politică neocolonială a Rusiei, manifestată prin ameninţare militară iminentă, prin constrângeri economice şi atacuri de ordin mediatic şi chiar psihotronic.
În această stare, CSI nu este altceva decât un lagăr stalinist în care au fost închise care de voie, care de nevoie, statele provenite din fostele republici sovietice. S-au schimbat metodele şi manierele de dominaţie, aceleaşi au rămas scopurile şi obiectivele. Dacă istoria se dezvoltă în formă de spirală, ar trebui să ne aşteptăm ca şi CSI să sfârşească la fel cum au dispărut Uniunea Sovietică şi lagărul socialist. Numai că pentru asta trebuie să se destrame un imperiu şi numaidecât să cadă un zid. Zidul de pe Prut care ne desparte de Europa.
