La secţiile din străinătate pînă la ora 14.00 au votat 25509 moldoveni

În cadrul alegerilor parlamentare de astăzi, la secţiile din străinătate pînă la ora 14.00 au votat 25509 moldoveni, informează MOLDPRES.

Secretarul CEC Iurie Ciocan a comunicat că datele din cele 75 de secţii de votare deschise peste hotarele ţării sînt procesate mai greu, însă pînă la ora 14.00 la urne s-au prezentat peste 25 mii cetăţeni ai R. Moldova. Circa 12374 au votat fiind înscrişi în listele de bază, alţi 11897 şi-au exercitat votul în baza listelor suplimentare.

Potrivit datelor prezentate pe site-ul CEC, pînă la amiază la Madrid, Spania au votat 197 moldoveni înscrişi pe liste şi alţi 188 şi-au exprimat votul în baza listelor suplimentare. În Italia, la Milano au votat 858 moldoveni, majoritatea în baza listelor suplimentare. Alţi 1100 moldoveni au votat la Verona şi 700 la Torino. În Rusia, la Sankt-Petersburg au venit la urne peste 200 de moldoveni. La Paris pînă la amiază au votat 1000 de persoane.

Conform datelor CEC de la ora 16.00, la secţiile de votare din ţară s-au prezentat 42% din alegătorii înscrişi în liste, notează MOLDPRES.

Verifica ultimele date referitor la Alegerile parlamentare din Republica Moldova din 28 noiembrie 2010: Rezultate exit-poll si Rezultate preliminare si finale.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.