Duminica, la Chisinau, a avut loc Congresul de constituire al Miscarii social-politice „Actiunea Populara”, initiativa constituirii careia a fost lansata acum cateva luni de ex-consilierul prezidential cu misiuni speciale Sergiu Mocanu, noteaza DECA-press.
La Congres au participat peste 500 de delegati din diferite raioane ale tarii si peste 80 de invitati.
In fruntea formatiunii au fost alesi trei tineri – Vasile Chitoroaga in functia de presedinte, Daniela Bodrug – prim-vicepresedinte, Sergiu Chirica – vicepresedinte.
Sergiu Mocanu va fi in continuare lider al Miscarii. El a explicat ca sistemul de conducere al Miscarii se deosebeste de cel al altor partide. In cadrul Miscarii „Actiunea Populara”, liderul va fi responsabil de mesajul politic al formatiunii, dar nicidecum functia lui nu trebuie privita ca una de conducator nemijlocit.
Sergiu Mocanu a declarat ca „Actiunea Populara” este o Miscare care, „in scurt timp, va reprezenta expresia politica a aspiratiilor europene ale cetatenilor tarii”.
Anterior, Miscarea a lansat ideea ca Moldova ar trebui sa renunte la regiunea transnistreana pentru facilitarea procesului de aderare a tarii la Uniunea Europeana. In acest proces, „Actiunea Populara” cel mai mult mizeaza pe ajutorul Romaniei. // DECA-Press
La Chisinau a avut loc Congresul de constituire al Miscarii „Actiunea Populara”
Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.