La Baku au fost semnate trei Acorduri moldo-azere

Moldova.ORG – La Baku, capitala R. Azerbaidjan, au fost semnate, nu două, precum se anunţase anterior, ci trei documente interguvernamentale: Acordul privind colaborarea în domeniul energetic şi de combustibil, Acordul privind colaborarea şi schimbul de informaţii în domeniul combaterii încălcărilor legislaţiei economice şi fiscale şi Acordul privind colaborarea în domeniul protecţiei proprietăţii intelectuale.

Documentele au fost semnate miercuri, 23 aprilie 2008, în cadrul vizitei oficiale la Baku a Preşedintelui R. Moldova, Vladimir Voronin, informează un comunicat al preşedinţiei moldovene.

În cadrul conferinţei de presă, preşedinţii Vladimir Voronin şi Ilham Aliev au declarat că au discutat în principal teme ce ţin de economie, de relaţiile
comercial-economice moldo-azere. Ei au stabilit şi domeniile prioritare de colaborare: energetic şi de combustibil, agroindustrial, investiţional, social-umanitar, al tehnologiilor informaţionale şi transporturilor.

Voronin şi Aliev au analizat şi posibilitatea deschiderii unei rute aeriene Chişinău-Baku, care, în opinia lor, „ar contribui la dinamizarea colaborării
comercial-economice dintre ţările noastre”.

Vladimir Voronin are programată joi, la Baku, o întrevedere cu şeful Companiei Petroliere de Stat, Rovnag Abdulaev. – Moldova.ORG

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.