La 4 decembrie, intre orele 10-13, in Piata Marii Adunari Nationale vor protesta cel putin 30 mii de sindicalisti

Federatia Generala a Sindicatelor din Moldova (FGSM) va desfasura,la 4 decembrie, un miting de protest in Piata Marii Adunari Nationalechiar daca Primaria municipiului Chisinau nu va autoriza desfasurarea actiunii,a declarat, miercuri, in cadrul unei conferinte de presa, vicepresedinteleFGSM, Petru Chiriac.

Desi conducerea Federatiei continua negocierile cu primarul capitalei,Serafim Urecheanu, pana la ora actuala partile nu au ajuns la un consens.

"Primaria ne-a indicat sa desfasuram mitingul in scuarul OpereiNationale, ceea ce este imposibil", a apreciat Petru Chiriac. Scuarul esteprea mic pentru a aduna cel putin 30 mii persoane care, conform estimarilor,urmeaza sa participe la actiunea de protest. Aceasta ar putea provoca stopareacirculatiei pe Bulevardul Stefan cel Mare, precum si alte incomoditati.

Referindu-se la revendicarile care vor fi inaintate la miting, Chiriaca mentionat ca ele au fost impartite, conventional, in trei pachete: celereferitoare la problemele bugetarilor, producatorilor, ale pensionarilorsi studentilor. Sindicalistii vor revendica, intre altele, plata restantelorla salarii, burse si pensii, relansarea economiei nationale, protejarea pieteiinterne si a producatorilor autohtoni, reducerea poverii fiscale, urgentareaadoptarii Legii cu privire la minimul de existenta.

Petru Chiriac a relevat ca sindicalistii nu sunt adeptii nici unuipartid politic, iar mitingul va avea un caracter strict social-economic."Fortele de dreapta ne-au etichetat drept unealta a comunistilor, ceeace nu este adevarat", a tinut sa precizeze Petru Chiriac.

El a adaugat ca sindicalistilor li se vor alatura reprezentantiai altor categorii sociale sau profesionale, cum ar fi pensionarii saureprezentantii antreprenoriatului, informeaza AP FLUX. (Marcel Toma)

FLUX

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.