Klaus Iohannis: Nu ne vom amesteca în alegerile din Republica Moldova

“Nici România, nici Uniunea Europeană nu se vor amesteca în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din Republica Moldova”, a declarat, vineri, 7 octombrie, preşedintele României Klaus Iohannis. Președintele a făcut această declarație după întrevederea cu șefa Diplomației europene, Federica Mogherini.

În ceea ce priveşte Moldova, în mod natural tema a fost de mare interes pentru amândoi. Moldova pentru noi este extrem de importantă, dar şi pentru UE, Moldova fiind în zona de est. Am convenit să avem o abordare comună în ceea ce priveşte Moldova şi am convenit că această abordare poate să meargă numai în direcția de a sprijini Moldova să îşi consolideze instituțiile publice, să aibă o viaţă democratică solidă şi să îşi continue în acest fel un parcurs care, sperăm noi, va fi în continuare cu faţă îndreptată spre Europa”, a spus Klaus Iohannis citat de Digi24.

Preşedintele Klaus Iohannis a precizat că alegerile sunt un capitol special şi ar fi incorect ca România să se amestece în procesul de alegeri. Potrivit lui Iohannis, Româniala fel ca şi UE, vor fi atenți la ce se întâmplă în Moldova, fără însă a se implica pentru un candidat sau pentru alt candidat.

România nu are nu doar un interes special, ci şi un interes legitim în bunul mers al lucrurilor în Moldova. Am convenit să ne corelăm mult mai bine abordările în ce priveşte Moldova. Aceste abordări, evident, nu merg în sensul imixtiunii în Moldova, ci în sensul cel mai curat şi sincer de a sprijini Moldova în parcursul ei european, democratic. Alegerile sunt un capitol special şi am căzut de acord că ar fi incorect să ne amestecăm în procesul de alegeri. Deci noi – și același lucru îl va face și UE – vom fi atenți la ce se întâmplă, fără însă a ne implica pentru un candidat sau pentru alt candidat. Acest lucru este inadmisibil și moldovenii vor trebui să decidă pe cine vor alege, fără să avem noi acolo un amestec în campania electorală sau să intervenim în vreun fel”, a adăugat președintele.

Alegerile prezidențiale din Republica Moldova vor avea loc pe 30 octombrie.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.