Jurnal de Chisinau publica un editorial autorul caruia se intreaba „De ce s-a spulberat optimismul lui Voronin?”.
„Aidoma lui Don Quijote”, scrie Jurnal de Chisinau, „Voronin pare mahnit. Pe neprins de veste, dintr-un razboinic avan s-a transformat intr-un mocofan mahmur. Se arata sceptic si in privinta solutionarii problemei transnistrene, in cea a posibilitatilor de afirmare in lume a R. Moldova”.
In continuare, referindu-se la „firea schimbatoare a presedintelui comunist”, Jurnal de Chisinau schiteaza un portret politic al presedintelui Voronin: „Obisnuit sa vorbeasca una de la rasarit si alta de la apus, sambata i se inchina lui Lenin, iar duminica lui Stefan cel Mare. Si n-are treaba nici cu framantarile deontologice, nici cu bunul-simt. Alaltaieri, a fost filorus, ieri – proeuropean, iar azi pare sa fie o strutocamila care nu stie pe ce lume se afla si incotro s-o ia. Maine va pune punct si va lua-o de la capat”.
„Acum presedintele da impresia ca a incremenit de frica, asteptand sa-i deschida cineva dintre puternicii lumii parasuta pentru o aterizare moale. Anume aceasta asteptare ii da lui Voronin senzatia de neputinta. Se afla la mana altora si de aceea ni se plange”.
Potrivit editorialistului de la Jurnal de Chisinau, doua lucruri „l-au facut pe liderul comunist sa dispere”:
1) „… faptul ca Rusia, prin pozitia adoptata de Duma de Stat, a dat de inteles ca nu numai nu doreste sa se retraga din autoproclamata republica nistreana, ci dimpotriva, are de gand sa-si accentueze prezenta in regiunea rebela”;
2) „… semnalele care au venit dinspre Occident in ajunul summit-ului NATO, i-au sugerat lui Voronin sa nu se comporte ca aventurierul venezuelean Hugo Chavez, sa-si normalizeze raporturile cu vecinii, Ucraina si Romania, sa accepte o noua abordare a chestiunii transnistrene, intrucat s-a consatatat ca vechile cai de reglementare nu duc nicaieri”.
„Oricum ai da-o, fiasco total pentru liderul comunist. Voronin a ajuns, intr-adevar, ostatic. Numai ca nu al jocurilor geopolitice, dupa cum insinueaza el, ci al propriei obtuzitati”, conchide Jurnal de Chisinau.// DECA-Press
