Jasmin: Tot ce vreau e ca Ilan să fie tratat cu corectitudine, să se termine acest coşmar

Soția primarului de Orhei Ilan Shor, interpreta Jasmin consideră că arestarea soțului său este un show ”care are drept scop satisfacerea opiniei publice”.  Artista a declarat pe pagina sa de Facebook că tot ce vrea e ca în cazul lui Ilan Shor să fie aplicată o justiție corectă, ca acest coşmar să se termine, să deschidă ochii şi să înţeleagă că este din nou într-o Moldovă frumoasă, pe care o iubeşte.

“Problema nu e dacă Ilan Shor e vinovat, sau nu, asta va decide obiectiv instanța, după o anchetă profundă. Problema e în modul în care a fost arestat, în show-ul care nu le va aduce dreptatea oamenilor Moldovei. Ilan a fost arestat pentru a mulțumi opinia publică. Dar cine reprezintă aceste mass-media care au vrut atât de mult arestarea lui? Cred din toată inima că oamenii vor afla asta și vor înțelege motivele adevărate care se ascund în spatele acestui arest. Da, sunt profund indignată, tristă, agitată, supărată și poate prea directă în declarații, însă, credeți-mă pe cuvânt, e cumplit să-mi ascund emoțiile într-un astfel de moment!, a scris interpreta pe pagina de Facebook.

În aceeaşi postare, Jasmin a recunoscut că tot ce vrea e ca “atitudinea oamenilor legii față de Ilan să fie una corectă, ca acest coșmar să se încheie cât mai repede şi când o să deschidă ochii să înțeleagă că trăieşte într-o Moldovă frumoasă, pe care o iubeşte, cu oameni buni și deschiși la suflet”.

Interpreta a precizat că avocaţii au contestat decizia instanţei, care a eliberat de arest preventiv pentru 30 de zile pentru soţul său, şi are mari speranţe că în câteva zile, Ilan Shor va fi acasă şi va fi în stare să se apere şi să-şi  demonstreze nevinovăţia în cadrul unei anchete și corecte echidistante.

„Ilan, noi te așteptăm acasă!”, a scris la încheiere Jasmin.

jasmin si copiii

Magistrații judecătoriei Buiucani au eliberat vineri mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele primarului de Orhei, Ilan Shor. Ilan Shor a refuzat să se prezinte în fața instanței, invocând motive de sănătate.

Primarul de Orhei a fost reținut miercuri 22 iunie, pentru 72 de ore. Aceasta după ce a fost audiat suplimentar în calitate de bănuit într-un nou dosar deschis pentru escrocherii de proporții și spălare de bani. Este vorba de o altă cauză penală, decât cea din 2014, unde Ilan Shor are statut de învinuit.

Astfel, Ilan Shor are statut de bănuit într-un dosar penal intentat pentru escrocherie în proporții deosebit de mari, spălare de bani și acodare de credite neperformante în perioada în care deținea fincția de președinte al consiliului de administrație al Băncii de Economii.

 

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.