Iurie Leancă va vizita Tiraspolul

Prim-ministrul Iurie Leancă va efectua, luni, 23 septembrie, o vizită oficială la Tiraspol. Oficialul moldovean se va întâlni cu liderul administrației separatiste, Evgheni Șevciuk.

Potrivit Biroului pentru Reintegrare, întrevederea dintre cei doi va avea loc la ora 15.30, în sala de conferințe a hotelului „Россия” („Rossia”).

Deși sursa citată nu anunţă care este agenda întâlnirii dintre cei doi, Serviciul de presă al aşa-zisului preşedinte al Transnistriei afirmă că Leancă şi Şevciuc vor discuta, în primul rând, despre circulaţia trenurilor prin regiunea de Est. Anteriorul Acord privind transportul feroviar de mărfuri prin regiune expiră la 30 septembrie.

După semnarea noului document, cei doi se vor întâlnicu cu reprezentanţii politici în procesul de reglementare transnistreană.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.