Iurie Leancă şi Catherine Ashton au discutat la Bruxelles agenda europeană a Moldovei

Astăzi, la Bruxelles, premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă, a avut o întrevedere cu vicepreşedinta Comisiei Europene, Catherine Ashton, Înalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate.

Cei doi au discutat despre parafarea Acordului de Asociere şi semnarea acestuia pe mandatul actualei Comisii Europene, dar şi constatarea Comisiei Europene privind îndeplinirea Planului de Acţiuni pentru liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, părţile au trecut în revistă şi evoluţia în problematica transnistreană. Oficialii au discutat despre parafarea Acordului de Asociere, dar şi Acordului de Liber Schimb, fiind abordat subiectul extinderii acestor noi mecanisme pe întreg teritoriul ţării, inclusiv pe malul stâng al râului Nistru.

Partenerii europeni au confirmat extinderea până la sfârşitul anului 2015 a preferinţelor comerciale autonome pentru companiile transnistrene.

Interlocutorii s-au referit şi la cooperarea RM-UE în domeniul Politicii Externe şi de Securitate Comună şi Politicii Europene de Securitate şi Apărare.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.