Iurie Leancă pleacă la Bruxelles

Prim-ministrul în exercițiu, Iurie Leancă, pleacă astăzi la Bruxelles, unde va avea întrevederi cu mai mulți oficiali europeni.

Astfel, în seara zilei de 17 decembrie, premierul în exercițiu va discuta cu Cecilia Malmstrom, Comisar European pentru Comerț.

Joi, 18 decembrie, şeful Executivului de la Chișinău va avea întrevederi separate cu Johannes Hahn, Comisar European pentru Politica de Vecinătate şi Negocieri pentru Extindere, cu Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, precum și cu vicepreședintele Comisiei Europene ce deține portofoliul Euro și dialog social, Valdis Dombrovskis.

De asemenea, Iurie Leancă va avea o întrevedere cu noul președinte al Consiliului European, ex-premierul polonez, Donald Tusk, cu care va discuta despre reformele interne, în mod special despre finalizarea reformei justiției, eficientizarea luptei cu corupția, asigurarea unei creșteri economice sustenabile şi reforma descentralizării.

Ulterior, prim-ministrul în exercițiu va participa la Summitul Partidului Popular European. După care Iurie Leancă se va vedea cu vicepreședintele Comisiei Europene pentru Uniunea Energetică, Maroš Šefčovič.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.