Italia este dispusă să fie un punct de legătură între Republica Moldova şi Uniunea Europeană

"Italia este dispusă să fie un punct de legătură între Republica Moldova şi Uniunea Europeană". Declaraţii în acest sens a făcut Marco Minniti, viceministru al Afacerilor Interne din Italia, în timpul întrevederii pe care a avut-o astăzi cu Marian Lupu, preşedintele Parlamentului Moldovei. Oficialul italian se află într-o vizită de lucru în ţara noastră, informează MOLDPRES, citînd un comunicat al serviciului de presă şi imagine al Legislativului.

Marian Lupu a apreciat vizita oficialului italian drept extrem de importantă în şirul acţiunilor comune de consolidare a relaţiilor bilaterale moldo-italiene atît în plan politic, cît şi în ceea ce priveşte raporturile comercial-economice.

Preşedintele Parlamentului a adresat mulţumiri autorităţilor italiene pentru o abordare constructivă a situaţiei cetăţenilor moldoveni aflaţi la muncă pe teritoriul Italiei. Spicherul a menţionat faptul că, pînă în prezent, în vederea apărării intereselor Italiei şi ale Republicii Moldova, autorităţile celor două state au reuşit să înscrie într-un cadru juridic un şir de aspecte ce vizează migraţia.

Autorităţile şi Parlamentul Republicii Moldova sînt interesate de legalitatea fenomenului migraţiei şi aducerea tuturor aspectelor acestui fenomen în conformitate cu spiritul legii. Ne pronunţăm vehement împotriva migraţiei ilegale", a declarat Marian Lupu.

În context, Marian Lupu şi-a exprimat speranţa că semnarea în cadrul vizitei a Protocolului de cooperare dintre ministerele de interne ale Italiei şi Republicii Moldova va contribui într-o măsură eficientă la obţinerea unor rezultate bune în combaterea traficului ilicit de persoane, a crimei organizatei şi stoparea migraţiei ilegale.

Spicherul Marian Lupu a adresat invitaţii oficiale pentru omologii săi italieni, preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, de a vizita pe parcursul anului viitor Republica Moldova.

La rîndul său, Marco Minniti a subliniat interesul Italiei de a stabili un mecanism eficient de control al fenomenului migraţiei ilegale, precum şi de a semna un Acord de Readmisie între cele două state.

Totodată, oficialul italian a reiterat disponibilitatea Italiei de a deschide pe parcursul anului viitor o reprezentanţă diplomatică la Chişinău. În acest sens, viceministrul italian de Interne a specificat că urmează a fi definitivate mai multe chestiuni de ordin tehnic.

Marco Minniti a exprimat dorinţa Italiei de a susţine şi încuraja eforturile de integrare europeană ale Republicii Moldovei, precizînd faptul că odată cu noul val de extindere al UE, din 1 ianuarie 2007, Moldova va fi amplasată într-o nouă poziţie geostrategică.

"Este important pentru Republica Moldova să valorifice pe deplin toate avantajele pe care le oferă Politica Europeană de Vecinătate. Italia este dispusă, la rîndul său, să fie un punct de legătură între Republica Moldova şi Uniunea Europeană", a mai spus oficialul italian.

Interlocutorii au discutat, de asemenea, aspecte ce vizează proiecte investiţionale, în special fiind menţionat interesul comun de cooperare în sectorul energetic şi în cel al transporturilor. În acest sens, spicherul Marian Lupu a reconfirmat disponibilitatea Parlamentului de a oferi investitorilor străini facilităţi pentru realizarea unor importante investiţii în domenii prioritare pentru ţara noastră, notează MOLDPRES. // Moldpres

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.