Italia: Concurs de desene şi poezii destinat copiilor din diasporă

Cu ocazia Zilei Limbii Române şi începerii unui nou an şcolar, Ambasada Republicii Moldova şi Ambasada României la Roma, în colaborare cu Institutul Limbii Române din Bucureşti, anunţă desfăşurarea unui concurs de creaţie literară şi artistică destinat copiilor care provin din Republica Moldova sau România.

Copiii pot trimite o poezie, compunere sau desen dedicate limbii române, în care să expună ce înseamnă pentru ei limba română şi cum îi ajută limba să ţină legătura cu ţara în care s-au născut. Lucrările pot fi redactate în format word sau scrise de mână şi scanate. Cele mai frumoase lucrări vor fi premiate cu pachete cu cărţi şi rechizite şi vor fi publicate în editorialele scrise în română din Italia.

Lucrările pot fi trimise la adresele [email protected] şi [email protected]. Termenul recepţionării lucrărilor este de 30 septembrie. 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.