Ipoteza lui Mihai Ghimpu: Andrian Candu va fi președinte interimar

Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, susține că deși Partidul Democrat și Partidul Liberal-Democrat au insistat ca funcția de președinte să fie una apolitică şi nepartajabilă, „această funcție oricum va fi deținută de un om de-al lor”.

Întrebat la emisiunea „In profunzime” de la PRO TV despre funcţia de şef de stat, Mihai Ghimpu a spus că aceasta „este cea mai politică”.

Potrivit politicianului, cele două formaţiuni au refuzat propunerea liberalilor de a forma o comisie ce va soluționa problema alegerii șefului statului, pentru că chiar în cazul în care Parlamentul nu va reuși să voteze vreun candidat la funcţia de preşedinte, interimatul acesteia va fi asigurat de democratul Andrian Candu, spicherul Parlamentului.

„Chiar dacă PCRM nu va vota candidatura propusă de cele două partide, tot omul lor rămâne în această funcţie. Îţi pui omul tău acolo, iar dacă nu merge- tot omul tău rămâne, care este spicher şi care va asigura interimatul până în 2018”, a menţionat Mihai Ghimpu.

Politicianul a aminitit că el a asigurat funcţia de şef de stat pe parcursul a unul an şi trei luni, iar Marian Lupu –a unui an şi jumătate.

Totodată, liderul PL s-a arătat sceptic privind informaţiile vehiculate în presa de la Chişinău, potrvit cărora la funcţia de şef de stat ar pretinde prim-vicepreşedintele PDM, Vlad Plahotniuc.” În acord au scris că la această funcţie nu pot fi propuse membrii celor două partide”, a menţionat preşedintele PL.

Moldova.ORG reaminteşte că actualul preşedinte Nicolae Timofti va deţine mandatul până în primăvara anului 2016.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.