De Ion Varta
„Să ne apărăm Patria” a fost sloganul inventat de stafful electoral comunist, care a indus o adevărată psihoză în societate. S-a creat impresia că ne aflăm în stare de război cu un inamic de moarte care ţinteşte anihilarea firavei noastre statalităţi, iar unicii şi autenticii apărători ai acesteia sunt „bravii” comunişti.
În realitate, cel care prezintă un autentic pericol pentru statul moldovenesc este PCRM – o filială a unei structuri internaţionale pe nume „Uniunea Partidelor Comuniste – Partidul Comunist din Uniunea Sovietică” (UPC-PCUS). Această construcţie – o emanaţie a vechiului PCUS – întruneşte toate partidele ortodoxe comuniste din fostele republici unionale, cu organe de conducere aflate la Moscova, şi are ca obiectiv principal refacerea fostului imperiu sovietic. Acest obiectiv, care îi revine şi subdiviziunii PCRM, este stipulat în programul politic al UPC-PCUS şi în zecile de documente programatice, adoptate de cele câteva congrese ale UPC-PCUS, precum şi în numeroasele declaraţii şi rezoluţii ale celorlalte organe de conducere ale acestei structuri.
PCRM- avangardă de şoc a UPC-PCUS în revigorarea imperiului sovietic
Partidul Comuniştilor din R. Moldova este un membru fidel şi disciplinat al acestei structuri care ţinteşte distrugerea statalităţii moldoveneşti prin reîncorporarea noastră într-o nouă „Uniune Sovietică”. Întrucât în organele de conducere ale UPC-PCUS comuniştii moldoveni au avut şi au şi în prezent reprezentanţii lor care, până la ora actuală, nu s-au disociat de atare proiecte criminale, nu le-au combătut, nu le-au respins, înseamnă că acest obiectiv al UPC-PCUS este, totodată, şi sarcina majoră a Partidului Comuniştilor din R. Moldova. Iată, aşadar, de unde vine pericolul principal şi real al statalităţii noastre.
UPC-PCUS se consideră continuatorul PCUS, rebotezat în UPC-PCUS după dezagregarea URSS. În declaraţia adoptată de congresul al XXIX-lea (26-27 martie 1993) al acestei structuri se menţionează: „… Partidul Comunist din Uniunea Sovietică, provizoriu, până la reconstituirea URSS, se reorganizează în Uniunea Partidelor Comuniste – PCUS (UPC-PCUS)”.
Până în prezent, UPC-PCUS a avut cinci congrese, continuând numerotarea acestora de la ultimul congres al PCUS (al XXVIII-lea). Comuniştii moldoveni au participat la toate cele cinci congrese (XXIX- XXXIII). Până în anul 2001, preşedinte al UPC-PCUS a fost „celebrul” Oleg Şenin, unul din liderii puciştilor din august 1991, fost membru al odiosului GKCP. Din 2001, această funcţie o exercită Gh. Ziuganov, prin cumul, şi preşedinte al Partidului Comunist din Federaţia Rusă.
Drapelul UPC-PCUS este de culoare roşie, imnul – „Internaţionala”, deviza – „Puterea sovietelor, socialism, Uniunea Sovietică”.
În programul UPC-PCUS se menţionează că „ofensiva deschisă a reacţiunii, declanşată la sfârşitul anilor 80, cu concursul direct al grupării trădării politice Gorbaciov-Iakovlev-Şevardnadze, a culminat cu puciul contrarevoluţionar din anii 1991-1993. PCUS şi organizaţiile sale republicane au suportat o grea înfrângere. De o manieră trădătoare a fost distrus URSS, Sovietul Suprem al Rusiei a fost mitraliat, sovietele – dizolvate. Puterea a trecut în mâinile forţelor restauratoare a capitalismului”.
Printre principalele scopuri ale UPC-PCUS, formulate de congresul al XXXII-lea, figurează şi „refacerea Uniunii renovate a popoarelor sovietice, în care urmează să fie depăşite deformările şi denaturările socialismului, să fie dezvoltate principiile federaţiei sovietice”. Printre sarcinile care stau în faţa UPC-PCUS mai figurează şi cea cu privire la coordonarea activităţii (subl. n.) partidelor comuniste care fac parte din UPC-PCUS, organizarea de ajutor reciproc, apărarea intereselor lor. (Prin urmare, Gh. Ziuganov coordonează activitatea PCRM şi îi şi „apără interesele” aici, în R Moldova.)
Ultimul congres, al XXXIII-lea, al UPC-PCUS a avut loc la 16 aprilie 2005 în or. Moscova. În conformitate cu decizia congresului, mandatul nr. 1 a fost eliberat „fondatorului partidului comunist din Rusia, V. I. Lenin”, iar mandatul nr. 2 – „его верному соратнику”, Generalisimului URSS, I. V. Stalin”. Raportul politic a fost prezentat de către Preşedintele Consiliului Uniunii Partidelor Comuniste – PCUS – Gh. Ziuganov.
Congresul al XXXIII-lea al UPC-PCUS şi-a ales organele de conducere. În componenţa Consiliului UPC-PCUS, din partea Partidului Comuniştilor din R. Moldova, au fost alese două persoane – Elena Bondarenco şi Victor Stepaniuc.
Între congrese, Consiliul constituie organul suprem de conducere, coordonare, învestit cu funcţii executive. V. Stepaniuc figurează printre cei 20 de lideri ai partidelor comuniste, alături de Gh. Ziuganov, P. Simonenko ş.a. care alcătuiesc Comitetul Executiv al Consiliului UPC-PCUS.
Ludmila Borgula, o altă reprezentantă a PCRM, a fost aleasă membru al Comisiei de revizie şi control al UPC-PCUS.
UPC-PCUS s-a produs în calitate de organizator principal al celor trei congrese ale popoarelor URSS (1993,1994,1999), care a căutat să mobilizeze „întregul popor sovietic” la lupta pentru refacerea URSS.
Război declarat de PCRM Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, SUA şi Uniunii Europene
La 17 ianuarie 2006, Comitetul Executiv al Consiliului Uniunii Partidelor Comuniste – PCUS i-a expediat Preşedintelui Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, dlui Rene Wan Der Linden, o declaraţie cu genericul „Anticomunismul – ideologia fascismului”, în care este înfierată intenţia APCE de a discuta chestiunea cu privire la necesitatea condamnării ideologiei comuniste. Această intenţie a fost calificată drept „o provocare politică a APCE, promovată sub dictatul SUA şi complicilor lor de pe continentul european.”
Partidele comuniste, semnatare ale acestei Declaraţii, printre care figurează şi PCRM, somau în mod ultimativ APCE să scoată de pe ordinea de zi această chestiune, cerând, în schimb, să fie examinate „crimele sângeroase ale capitalismului la toate etapele dezvoltării sale”. APCE i se mai sugera: „să-şi concentreze eforturile sale pentru anihilarea terorismului de stat, promovat de SUA şi de către aliaţii săi din cadrul blocului agresiv NATO”.
După ce APCE a adoptat rezoluţia care condamna ideologia comunistă, a urmat replica UPC-PCUS. La 30 ianuarie 2006, plenara Consiliului UPC-PCUS adoptă rezoluţia „Despre rezoluţia anticomunistă a APCE”, semnată şi de PCRM. În acest document se menţiona, între altele, că „organizând un simulacru de judecată contra comuniştilor, forţele antidemocratice şi profasciste ale APCE intoxică situaţia politică nu numai în Europa, ci şi în toată lumea, încalcă drepturile şi libertăţile omului”.
Plenara Consiliului UPC-PCUS din 20 ianuarie 2007, care şi-a desfăşurat lucrările la Moscova, a adoptat o rezoluţie în care, între altele, sunt înfieraţi „globaliştii imperialişti, în frunte cu SUA, care tind să transforme ţările noastre în coloniile lor, caută să împiedice unirea popoarelor frăţeşti într-un stat unic unional al republicilor suverane şi egale în drepturi”. Toate relele din lume au, în viziunea membrilor Consiliului UPC-PCUS, o singură cauză – „dictatul SUA”.
În acest document se mai specifică: „Sub tutela SUA, NATO, Uniunii Europene, în Ţările Baltice, Ucraina şi Georgia se amplifică stările de spirit antisovietice, naţionaliste, rusofobe, îşi ridică capul criminalii fascişti”. Plenara Consiliului UPC-PCUS consideră drept principala sarcină a partidelor comuniste „lupta pentru puterea sovietică, dezvoltarea socialistă a statelor popoarelor frăţeşti şi unirea lor într-un stat unional.”
După adoptarea unor atare „rezoluţii”, la care subscrie şi PCRM, să mai credem în sinceritatea declaraţiilor proeuropene ale liderului comuniştilor din R. Moldova, Vladimir Voronin? Să mai sperăm la o integrare europeană? Zadarnice speranţe!
