Interviu: „Hyde Park” a găsit soluţia integrării României şi R. Moldova

Organizaţia non-guvernamentală „Hyde Park” din Chişinău va organiza joi, 9 noiembrie, la Iaşi, Bucureşti, Braşov, Chişinău şi Paris un manifest pentru a le sugera autorităţilor de pe ambele maluri ale Prutului soluţia veridică pentru integrarea României şi a Republicii Moldova.

Aceste şi alte detalii la acest subiect a oferit într-un interviu acordat in exclusivitate pentru Moldova.ORG de Oleg Brega, preşedintele organizaţiei „Hyde Park”.

Moldova.ORG: Pentru desfăşurarea acestui manifest aţi primit permisiunea administraţiei locale din toate cele cinci oraşe?

O.B.: Conform normelor europene, permisiunea pentru o manifestaţie o primeşti din moment ce ai anunţat autorităţile. Autorităţile din cele cinci oraşe au fost anunţate despre intenţia „Hyde Park” de a organiza un manifest de acest gen şi ni s-a promis că desfăşurarea acestora va fi legalizată.

Moldova.ORG: Organizarea acestor manifestări este prilejuită de aniversarea a 17 ani de la căderea zidului Berlinului. Care este legătura dintre marele eveniment din Germania şi scopul acţiunilor voastre publice?

O.B.: Este un pretext frumos de a exemplifica cazul unei naţiuni despărţită în două state de intemperiile istorice. Din fericire, cu 17 ani în urmă, nemţii au ştiut să se integreze timp de o noapte fără semnarea unor acte, convenţii ş.a.m.d.

Moldova.ORG: Când încep manifestaţiile şi în ce vor consta acestea?

O.B.: La Chişinău ne vom aduna în faţa Casei Guvernului la 7.30 dimineaţa, apoi vom merge la Parlament, după care vom vizita ambasada Germaniei pentru ai felicita, iar la sfârşit, vom ajunge la ambasada României pentru a le transmite mesajul „problema zidului pe Prut poate fi rezolvată nemţeşte…”

La Iaşi, acţiunea va avea loc în intervalul orelor 13.00-15.00, în foişorul din faţa teiului lui Eminescu, iar la Bucureşti manifestul va avea loc seara. Urmează să stabilim ora şi locul desfăşurării manifestului la Paris şi Braşov. Manifestele vor fi organizate şi desfăşurate de grupuri de iniţiativă din oraşele nominalizate împreună cu toţi doritorii de a participa.

Printre ideile pe care planificăm să le punem în practică se numără şi formarea unui zid din polistiren învelit în hârtie care va fi spart atunci când mai mulţi oameni se vor aduna la manifest. Acest zid va înfăţişa cortina, invizibilă pentru majoritatea populaţiei, ce începe să cadă peste Prut. Vom face şi un şotron, încadrat tricolor, în care vom scrie provincii din România care îi aparţin şi care nu îi mai aparţin. Copiii care vor sări în el urmând să evite Basarabia şi Bucovina, căci acestea nu mai aparţin României.

Moldova.ORG: Care este scopul acestor manifestaţii?

O.B.: Vrem să sugerăm clasei politice de pe ambele maluri ale Prutului o soluţie veridică pentru integrării României şi Republicii Moldova.

ONG-ul „Hyde Park” îşi propune prin această inedită forma de exprimare publică să atragă atenţia lumii asupra faptului că este greu să sari peste istorie şi peste ceea ce îţi aparţine.

Moldova.ORG: Credeţi că prin ceea ce urmează să faceţi la 9 noiembrie, curent, veţi reuşi să schimbaţi mersul actual al lucrurilor?

O.B.: Sunt convins că manifestaţiile pe care le vom organiza îi va face pe politicienii noştri să mediteze asupra acestor lucruri. Cel puţin, asta ar trebui să fie reacţia oamenilor dintr-un stat democrat.

Moldova.ORG informează: „Hyde Park” este o asociaţie obstească cu statut de ONG, fondată pe 11 mai 2003, înregistrată din 13 iunie la Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova. Promovează libertatea de exprimare şi dreptul la informare echidistantă.

Interviu realizat de Tatiana Solonari, Moldova.ORG

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.