Interese contrabandiste în AIE

De Paula Munteanu/ Chișinău / Moldova.ORG/ — În conformitate cu ultimele evenimente, comuniștii au acuzat AIE că nu vor să majoreze accizele la țigările cu filtru din cauxa unor scheme de contrabandă. Pe de altă parte, Mihai Ghimpu lasă să se vadă că nu ar fi împotrivă dacă vama va reveni Partidului Liberal, iar liberal-democrații au insistat să asigure că nu este vorba despre nici un fel de scheme.

„E o majorare destul de esențială cea adoptată astăzi, care va permite menținerea în cadrul legal fiscal a tutoror operatorilor în domeniu, nu-i va stimula să intre în umbră, și totodată nu va pune presiuni asupra producătorului național Tutun CTC. Nu poate fi voprba de niciun fel de scheme”, a declarat președintele fracțiunii PLDM, Valeriu Streleț.

Mihai Ghimpu declară că nu cunoaște dacă ar exista unele interese contrabandiste în Alianță. „Eu la contrabas nu am cîntat, nu pot și nu voi cânta niciodată. Dacă cântă alții în Alianță? Întrebați-i, nu știu, nu am auz muzical”, a spus Ghimpu.

Reamintim că două zile în urmă, Parlamentul a aprobat politica bugetar fiscală pentru anul 2012, iar executivul a propus majorarea accizelor la țigările cu filtru până la valoara de 20lei+24%/1000 lei. Însă comuniștii au solicitat majorarea acizelor până la 50 lei+15%, fapt ce va aduce cca 250 milioane lei suplimentar în bugetul de stat.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.