Intenționau cu orice preț să introducă în țară un motor. La ce tertipuri au recurs doi moldoveni

Doi moldoveni au încercat cu tot dinadinsul să introducă ilegal în țară un motor pentru autoturism. La sfârșitul săptămânii trecute, pe sensul de intrare în țară prin punctul de trecere Giurgiulești s-au prezentat doi cetățeni moldoveni cu un mijloc de transport înmatriculat în Bulgaria.

În portbagajul autoturismului aceștia aveau un motor pentru mașină de model Audi Q 7, pe care intenționau să-l treacă peste frontieră. Colaboratorii vamali nu au permis introducerea piesei în țară, iar cei doi doi au fost întorși de la hotar. Bărbații însă, nu au renunțat la idee și au recurs la un tertip. Pe porțiunea de drum dintre punctele de trecere Giurgiulești și Galați, sub podul feroviar, au ascuns motorul, după care au revenit în punctul de trecere Giurgiulești.

Polițiștii de frontieră au observat un lucrător de la calea ferată care a acoperit motorul cu zăpadă. Dându-și seama că nu pot lua neobservați motorul, bărbații s-au apropiat de un polițist de frontieră și i-au propus 50 de euro mită, pentru a le permite să scoată motorul din zona de frontieră. Cei doi au fost reținuți, iar cazul este cercetat.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare