Transnistria a propus Moldovei sa semneze un acord complex cu privire la solutionarea conflictului prin medierea de catre Rusia, Ucraina si Oorganizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa, informeaza ziarul rus Izvestia.
In comunicatul de presa difuzat de pretinsul minister de externe de la Tiraspol, se mentioneaza ca o astfel de intelegere, bazata pe negocieri de pe pozitii egale este cea mai optima cale de a solutiona conflictul moldo-transnistrean. Principiile de baza ale acestui acord au fost incluse in documentul discutat de Igor Smirnov si Vladimir Voronin in cadrul inilnirii din 11 august curent.
Liderii transnistreni s-au aratat nemultumiti de declaratia Presedintelui Voronin, care a mentionat de curand, o data in plus, ca la baza solutionarii conflictului transnistrean va sta Legea cu privire la prevederile de baza ale statutului juridic special al localitatilor din stinga Nistrului, adoptata de parlamentul de la Chisinau in 2005.
Dupa cum a declarat Vladimir Voronin agentiei de presa Itar-Tass, despre aceasta sa discutat inclusiv la recenta intilnire cu presedintele Rusiei Dmitrii Medvedev, la Soci.
Deplasarea de la principiile discutate la tiraspol de liderii ambelor parti, si „incercarea de a lua hotarari unilateral, nu vor duce la o solutionare mai rapida si contin o incarcatura periculoasa de aprofundare a neintelegerilor” se mai mentioneaza in comunicatul de presa.