Informații de la procurori: Dacă tentativa de omor asupra lui Plahotniuc reușea, killerii urmau să primească un bonus

Procurorii aduc noi informații despre tentativa de asasinat a politicianului Vlad Plahotniuc. Luni, instanța de judecată urmează să se pronunțe în privința eliberării mandatelor de arest pe numele celor opt membri ai grupării criminale, reținuți vineri la Chișinău. În paralel, aceeași procedură are loc și la Kiev.

Procurorul Vitalie Busuioc a prezentat și noi detalii privind acest caz. El a menționat că suma de 200 de mii de dolari despre care s-a anunțat anterior se referea doar la membrii grupării criminale din Ucraina. Aceștia au primit jumătate de sumă, cealaltă jumătate urmând să o primească după atentat, iar în caz e reușită urmau să primească și un ”bonus”

”Aceste declarații reies din interceptările convorbirilor telefonice, din înscrisurile care sunt probate de partea ucraineană precum și din anumite declarații. Sunt niște circumstanțe certe stabilite atât de noi cât și de partea ucraineană. Această sumă de bani era destinată grupării criminale din Ucraina”, a precizat Vitalie Busuioc.

În prezent, au loc cercetări în privința activității grupării criminale din Republica Moldova, care urma să execute asasinatul. ”Ce ține e gruparea din Republica Moldova, noi nu cunoaștem la moment care era suma de bani destinată ca urmare a înțelegerilor financiare pe care le-au avut aceștia cu persoana din Federația Rusă. Urmează să audiem toți participanții și să examinăm toate probele care au fost ridicate. Suma clară destinată grupării din Republica Moldova urmează să o stabilim”, a mai declarat Vitalie Busuioc.

Amintim că forțele de ordine din Republica Moldova și Ucraina au reținut 17 membri ai unei grupări criminale care punea a cale asasinarea lui Vlad Plahotniuc, la comanda a două persoane din Rusia și Republica Moldova. Din informațiile prezentate, ar reieși că în cazul comanditarului din Rusia ar fi vorba de cunoscutul hoț în lege Grigore Karamalak, alias „Bulgaru”.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.