În Kîrgîzstan aproximativ 400 de deţinuţi din patru închisori şi-au cusut gurile în timpul unei rebeliuni, după cum a informat luni, 23 ianuarie, serviciul de executare a pedepselor. Puşcăriaşii cer să le fie asigurate condiţii decente de trai şi posibilitatea de a se deplasa fără restricţii pe teritoriul închisorii. Sursa informează că în cazul în care nu vor fi satisfăcute cerinţele deţinuţilor, aceştia ameninţă că se vor implica în acţiuni similare de protest rudele şi prietenii lor.
Acţiunile de protest din închisorile kirghize au început la mijlocul lunii curente într-o instituţie de detenţie din Bișkek în timpul unui control întreprins de autorităţile penitenciarului. Razia s-a soldat cu confruntări dintre condamnaţi şi forţele de ordine, în urma cărora au fost răniţi 30 de puşcăriaşi şi 5 poliţişti. În semn de solidaritate mai mulţi deţinuţi din ţară au declarat greva foamei în care se află deja mai bine de o săptămână. Din aceştia 115 au avut au avut nevoie de îngrijiri medicale în ultimele 24 de ore.
În Kîrgîzstan 400 de puşcăriaşi şi-au cusut gurile în timpul unei rebeliuni
Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.