Important! Ministerul Economiei solicită instanței să anuleze ordinul ANRE de majorare a prețurilor la carburanți

Ministerul Economiei și Infrastructurii în comun cu Agenția pentru Protecția Consumatorului și Supravegherea Pieței solicită instanței de judecată să examineze anularea ordinului ANRE prin care au fost stabilite noi prețuri la carburanți, mai mari cu 34 de bani pentru un litru de benzină, și cu 32 de bani pentru un litru de motorină.

De asemenea, se solicită suspendarea executării ordinului până la emiterea unei hotărâri irevocabile.

Ministerul Economiei și Infrastructurii este de părere că acest ordin a fost emis contrar prevederilor legale, fără a fi supus consultărilor publice și fără a fi respectat principiului transparenței în procesul decizional și al analizei factorilor care contribuie la scumpirea produselor petroliere.

Conform Legii cu privire la energetică, ședințele Consiliului de administrație al ANRE, în cadrul cărora se examinează proiectele actelor normative de reglementare, cererile privind costurile de bază, privind prețurile reglementate, tarifele reglementate ori hotărâri care pot avea impact asupra piețelor energeticii și asupra obligațiilor de serviciu public, urmează a fi consultate public.

Astfel, revizuirea prețurilor plafon de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale constituie subiect de interes public, aceasta urmând să fie precedată de operațiunea privind consultarea publică.

De asemenea, în scrisoarea de chemare în judecată se menționează că pot fi încălcate drepturile și interesele legitime ale consumatorului.

Mai exact, potrivit Legii privind protecția consumatorilor, orice consumator are dreptul la protecție împotriva riscului de a achiziționa un produs, un serviciu care ar putea să-i prejudicieze drepturile și interesele legitime, acesta având dreptul a informații complete, corecte și precise privind produsele și serviciile achiziționate.

Totodată, conform Legii contenciosului administrativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri este în drept să se adreseze instanței de contencios administrativ pentru a obține anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei pricinuite.

Conform aceleiași legi, cererea prin care se solicită anularea unui act administrativ sau recunoașterea dreptului pretins poate fi înaintată în termen de 30 de zile, iar acest termen începe a curge de la data primirii răspunsului la cererea prealabilă sau data expirării termenului prevăzut de lege pentru soluționarea acesteia.

Reamintim că Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a majorat marţi, 12 iunie, prețul plafon la benzină şi motorină.

ANRE a explicat că prețul de 19,49 lei/litru pentru benzină include: 9,23 lei/litru prețul conform cotațiilor, 3,76 lei/litru cota accizului, 3,25 lei/litru marja comercială specifică și 3,25 lei/litru TVA.

Prețul motorinei de 17,41 lei/litru include inclusiv: 9,50 lei/litru prețul conform cotațiilor, 1,76 lei/litru cota accizului, 3,25 lei/litru marja comercială specifică și 2,90 lei/litru TVA.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.