Important! În Moldova înregistrarea ședințelor de judecată va fi obligatorie

Judecătorii vor fi obligați să înregistreze audio și/sau video ședințele de judecată și să informeze părțile în proces despre dreptul acestora de a primi copiile înregistrărilor. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat astăzi de Guvern.

Ministrul Justiției, Oleg Efrim, a menţionat în cadrul ședinței Guvernului că proiectul are drept scop combaterea actualei practici defectuoase de utilizare a sistemelor de înregistrare audio de către instanțele de judecată, dar şi sporirea eficienței și a transparenț sistemului judecătoresc.

În plus, documentul obligă judecătorul să informeze părțile întru-un proces cu privire la dreptul lor de a-și înregistra procesul, dar și de a primi copii ale înregistrărilor din timpul ședinței de judecată.

O altă reglementare care se regăsește în proiect prevede posibilitatea de citare a părţilor într-un proces prin telefax, poştă electronică, notă informativă sau telegrafică.

”Prin acțiunile pe care le realizăm și politicile pe care le promovăm ne dorim edificarea unui sector al justiţiei accesibil, eficient, independent, transparent, profesionist şi responsabil faţă de societate”, a spus ministrul Justiției.

Molodva.ORG reaminteşte că în 2009, graţie unui suport american, toate sălile de judecată din instanţele din Moldova au fost dotate cu seturi de înregistrare audio a şedinţelor de judecată.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.