Imbunatatirea transparentei institutiilor europene

Parlamentul European ia masuri pentru a asigura transparenta si scrutinul democratic al institutiilor europene. In doua rapoarte adoptate marti, la Strasborug, deputatii europeni cer Consiliului sa desfasoare reuniuni publice atunci cand actioneaza in calitatea sa de co-legiuitor, si solicita Comisiei sa revizuiasca regulile actuale si sa propuna o noua legislatie pana la sfarsitul acestui an privind "dreptul de a accesa" documentele Parlamentului, ale Comisiei si ale Consiliului.

Cum poate Uniunea Europeana vorbi despre transparenta si nevoia de a-si apropia cetatenii daca nu reuseste sa aplice cele mai elementare reguli privind accesul public la documentele institutiilor sale? Parlamentul European s-a exprimat marti in favoarea revizuirii legislatiei curente, pentru a asigura ca dezbaterile din Consiliu si toate documentele pregatitoare privind procedurile legislative sunt disponibile publicului si usor accesibile.

Transparenta si scrutinul democratic al institutiilor sunt cruciale in asigurarea increderii opiniei publice in Uniune. Raspunzand acestei ingrijorari, Parlamentul, in baza unui raport intocmit de Michael CASHMAN (PSE, UK), a adoptat un pachet de recomandari in care cere Comisiei sa revizuiasca regulile existente si sa propuna, pana la sfarsitul acestui an, noi reguli privind "dreptul de a accesa" documentele Parlamentului, Comisiei si ale Consiliului.

In primul rand, noile reguli ar trebui sa garanteze accesul la toate documentele pregatitoare legate de procedurile legislative – inclusiv la opiniile serviciilor juridice si la inregistrarile dezbaterilor din Consiliu, in cazurile in care aceste institutii "actioneaza ca legislator" – si dreptul de a cunoaste identitatea autorului fiecarei initiative. In al doilea rand, legislatia curenta ar trebui modificata in asa fel incat sa defineasca mai clar baza in care documentele specifice pot fi clasificate drept confidentiale, "pentru a proteja interesele esentiale ale Uniunii". Deputatii vor sa previna clasificarea documentelor drept confidentiale "doar pentru ca ele se refera la o problema care este sau ar putea fi relevanta din punct de vedere al securitatii".

Contact
Miruna Matei
Serviciul de Presa
tel: +33 (0) 3 881 76725 (STR)

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.