Ilan Shor – înscris în cursa electorală pentru funcţia de primar de Orhei

Omul de afaceri Ilan Shor, candidatul desemnat de Mișcarea Social-Politică Ravnopravie pentru funcția de primar al oraşului Orhei, a fost înregistrat în cursa electorală.

O decizie în acest sens a fost luată astăzi de Consiliul electoral de circumscripţie Orhei. Aceasta nu înainte ca membrii consiliului au primit confirmarea că Ilan Shor poate fi înregistrat în calitate de candidat la funcția de primar al orașului Orhei, dat fiind faptul că se află în arest la domiciliu.

Businessmanul se află în arest la domiciliu din 6 mai, fiind învinuit de acordarea creditelor neperformante.

De notat că, potrivit unor experţi, înscrierea în cursa electorală a lui Ilan Shor i-ar permite acestuia să scape de arest la domiciliu. Potrivit Codului Electoral, pe durata perioadei electorale, candidaţii nu pot fi traşi la răspundere penală, arestaţi, reţinuţi sau supuşi unor sancţiuni administrative, fără consimţământul autorităţii electorale care i-a înregistrat.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.