Președintele Igor Dodon a anunțat astăzi că va transmite fiecărei primarii câte un tricolor, dar și câte un drapel roșu cu cap de bour. Potrivit șefului statului, primele drapele vor fi propuse celor 300 de localități care au semnat declarații pentru menținerea statalității și independenței Republicii Moldova.
Ulterior, drapelul istoric va fi repartizat în celelalte localități ale țării.
Totodată, Igor Dodon a declarat că această inițiativă nu are intenția de a schimba drapelul de stat al Republicii Moldova, “ci doar de a recunoaște drapelul nostru istoric, fiindcă el este parte a istoriei Moldovei, care, până la urmă, nu ne lasă să uităm de rădăcinile moldovenilor”.
Șeful statului a precizat că Comisia Națională de Heraldică a aprobat săptămâna trecută conferirea statutului legal de simbol național istoric al Republicii Moldova drapelului purtat de Ștefan cel Mare în ziua de 12 septembrie 1485.
Iar el a înaintat în acest sens inițiativa legislativă pentru completarea Legii nr. 217/2010 privind Drapelul de Stat al Republicii Moldova (Drapelul istoric).
“Prin această inițiativă legislativă, dorim să sporim interesul societății față de istoria și cultura Moldovei, să contribuim la cultivarea spiritului patriotic al cetățenilor și la consolidarea statalității Republicii Moldova”, a adăugat el.