Igor Dodon s-a întâlnit cu doi foști președinți ai Curții Constituționale. Ce a declarat după întrevedere

PE SCURT

Președintele Igor Dodon a anunțat că a avut o întrevedere de lucru cu doi foști președinți ai Curții Constituționale, Victor Pușcaș și Dumitru Pulbere, și cu Victor Railean, fost membru al CC, în cadrul căreia s-a discutat situația politică din ultimele zile.

După întrevedere, șeful statului a declarat că „foștii magistrați au constatat unanim că președintele și Parlamentul nou legitim au procedat corect, în stricta conformitate cu Constituția Republicii Moldova și legislația în vigoare”.

PE LUNG

Totodată, Igor Dodon a spus că a fost pronunțată opinia precum că deciziile recente ale Curții Constituționale necesită o revizuire reieșind din trei considerente: 1) în legătură cu apariția unor circumstanțe noi; 2) pe motivul unor greșeli aritmetice (interpretări eronate legate de trei luni sau 90 de zile); 3) în legătură cu posibila schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale, care, însă, nu a fost stipulată în actele respective.

Potrivit foștilor magistrați, susține șeful srarlui, în mai multe decizii ale Curții Constituționale, adoptate din anul 2013 încoace, au fost depistate anumite devieri de la cadrul Constituțional, care ar determina necesitatea revizuirii acestora.

De asemenea, interlocutorii constată că „Curtea Constituțională a încălcat Codul Jurisdicției Constituționale”.

Reamintim că Secretarul General al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, a solicitat avizul urgent al Comisiei de la Veneția cu privire la ultimele decizii ale Curții Constituționale, inclusiv cu privire la condițiile de dizolvare a Parlamentului Republicii Moldova.

Thorbjorn Jagland s-a arătat extrem de îngrijorat de ultimele evoluții din Republica Moldova. „Fac apel la Parlamentul ales în mod democratic, la guvernul legitim și la toate forțele politice să acționeze cu reținere și responsabilitate”, se arată într-o adresare a Secretarului General al Consiliului Europei.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.