Igor Dodon: Rusia propune să inițieze procesul de utilizare a munițiilor stocate la depozitul de la Colbasna

PE SCURT

Rusia propune să inițieze procesul de utilizare a munițiilor stocate lângă satul Colbasna în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, fiind gata să instaleze echipamentul necesar în acest sens.

Anunțul a fost făcut astăzi de președintele Igor Dodon după o întrevedere cu ministrul rus al Apărării Serghei Șoigu, care se află într-o vizită la Chișinău.

PE LUNG

Președintele Dodon a menționat faptul că realizarea acestei măsuri va contribui la reducerea tensiunii în regiune.

„Am dat asigurării ministrului Apărării că propunerea dată în scurt timp va fi transmisă participanților formatului de negocieri 5+2 de reglementare a diferendului transnistrean”, a menționat șeful statului.

Colbasna este un sat din raionul Râbnița din Moldova. Depozitele militare din satul Colbasna au fost înființate în anii 1940. Autoritățile de la Chișinău au atras atenția pe parcursul anilor că depozitul constituie un focar de risc și că arsenalul este menținut acolo în pofida promisiunii făcute de Rusia la Summitul OSCE din 1999 că-și va retrage trupele și armamentul până în 2002.

Potrivit unor informații la începutul anului 2000, volumul de arme și muniții ale Rusiei în Transnistria a fost de aproximativ 42 000 de tone. Din 2000 până în 2004, o parte din arme, echipamente militare și muniții au fost îndepărtate sau distruse la fața locului. În stoc, potrivit diferitelor estimări, rămân între 19 000 și 21 500 de tone de muniții: proiectile, bombe, mine, grenade și cartuse.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.